FRF îl susține pe Michael van Praag la președinția FIFA

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat oficial că forul pe care îl conduce îl va susține pe Michael van Praag, șeful Federației Olandeze, la alegerile pentru conducerea FIFA.

Pe 29 mai 2015, cu ocazia celui de-al 65-lea Congres FIFA, reprezentanții tuturor federațiilor din lume vor vota noul președinte al forului mondial, condus în prezent de Joseph Blatter.

La alegerile de peste 4 luni, președintele FRF, Răzvan Burleanu, va susține candidatura lui Michael van Praag, președintele Federației olandeze din 2008 și membru în Comitetul Executiv UEFA, se precizează într-un comunicat dat publicității de Federația Română de Fotbal.

''În acest moment, consider că avem nevoie de o dezbatere amplă în interiorul FIFA, cu privire la politicile și deciziile cele mai potrivite pentru dezvoltarea fotbalului mondial. Îmi este clar că sunt necesare noi principii care trebuie fixate pe agendă și în practica forului mondial, iar conjunctura actuală constituie o oportunitate pentru declanșarea discuțiilor. Susținerea candidaturii domnului Michael van Praag este pentru FRF un gest firesc pentru că ne alăturăm unui proiect în care se regăsesc viziunea și așteptările noastre legate de evoluția fotbalului'', a declarat Răzvan Burleanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

2 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

3 Vești proaste pentru omenire / Pentagonul se pregătește pentru săptămâni de operațiuni terestre în Iran

4 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”

5 BREAKING „Pentru prima dată în ultimele secole” / Poliția israeliană nu l-a lăsat pe Patriarhul Ierusalimului să intre la Sfântul Mormânt pentru slujba …