Anghel Iordănescu: Al-Ittihad este foarte interesat de Victor Piţurcă, dar cred că va rămâne

Anghel Iordănescu: Al-Ittihad este foarte interesat de Victor Piţurcă, dar cred că va rămâne

Directorul Tehnic al FRF, Anghel Iordănescu, a declarat, vineri, înaintea plecării naţionalei pentru partida cu Grecia, din prima etapă a preliminariilor Euro-2016, că formaţia saudită Al-Ittihad îl doreşte ca antrenor pe Victor Piţurcă, însă este convins că acesta nu va pleca.

Victor Piţurcă (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Chiar am avut nişte informaţii din Arabia Saudită. Dar cunoscându-l pe Victor Piţurcă că e un om serios, ambiţios, eu sunt convins că nu va pleca. Oferta există, este o ofertă reală. Nu ştiu dacă e scrisă, concretă, dar din sursele mele din Arabia Saudită ştiu că sunt foarte, foarte interesaţi de Victor Piţurcă. E clar că cei de la Al-Ittihad, unde am fost şi eu, sunt foarte interesaţi. Eu sunt convins că el va rămâne la echipa naţională. În fiecare zi am vorbit cu el la antrenamente", a spus Iordănescu.

Presa din Arabia Saudită a scris în ultima săptămână despre o ofertă a grupării Al-Ittihad pentru selecţionerul Victor Piţurcă. Potrivit acesteia, Piţurcă ar urma să părăsească banca tehnică a primei reprezentative după meciul de duminică cu Grecia. Luni, selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că sunt sub unu la sută şanse să plece.

Anghel Iordănescu a afirmat că România are o şansă foarte mare să câştige partida din Grecia, deoarece adversarii au un selecţioner nou, dar şi mulţi jucători fără experienţă. "Există un context favorabil, pentru că este o ocazie unică să pornim cu dreptul şi sunt convins că întreaga noastră delegaţie este extrem de încrezătoare şi de optimistă. Grecia are un nou antrenor, are câteva indisponibilităţi şi foarte mult jucători care nu au o pregătire deosebită, care nu au jocuri în picioare, ceea ce înseamnă enorm de mult pentru noi. Mai mult de atât, un antrenor nou nu îşi cunoaşte jucătorii, mai mult decât atât sunt convins că nici jucătorii nu cunosc filosofia lui şi ceea ce aşteaptă antrenorul de la ei, iar din acest punct de vedere ar trebui să speculăm", a completat Iordănescu.

Oficialul FRF nu crede că jucătorii echipei naţionale ar trebui să privească meciul cu Grecia ca pe o revanşă după barajul pentru Cupa Mondială din Brazilia. "Nu ştiu dacă trebuie să socotim acest meci ca o revanşă. A fost o altă competiţie, un joc în care puteam obţine mai mult decât am obţinut. Sunt opt jucători noi plus trei din baraj (n.r. - în echipa României), iar noi ne punem mari speranţe că putem obţine cele trei puncte. Jucătorii sunt extrem de motivaţi, echilibraţi şi atenţi la antrenamente. Mi-a plăcut foarte mult întreaga perioadă în care ei au fost în cantonament. Sunt convins că sunt conectaţi pentru ceea ce vor să obţină", a subliniat Iordănescu.

Echipa naţională a României va debuta, duminică, în preliminariile celei de-a XV-a ediţii a Campionatului European de fotbal, urmând a întâlni, de la ora 21.45, pe Stadionul Karaiskakis din Pireu, reprezentativa Greciei, în prima etapă a Grupei F.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…