Atletism: Românca Bianca Răzor, campioană europeană de tineret la 400 m

Atletism: Românca Bianca Răzor, campioană europeană de tineret la 400 m

Atleta româncă Bianca Răzor a cucerit titlul european și medalia de aur la Campionatele europene pentru tineret de la Tallinn (Estonia) la 400 m, realizând, cu timpul de 51"31/100, un nou record al campionatelor continentale. Medaliile de argint și de bronz în această probă au fost câștigate de Ekaterina Renjina (Rusia) — 51"51/100 și, respectiv Patricja Wyciszkiewicz (Polonia) — 51"63/100.

Pornită din block-start de pe culoarul 4, al favoritei, grație rezultatului cu care s-a calificat, același ca și în finală, 51"31/100, clujeanca a dominat clar cursa, în special datorită forței ei de accelerare pe ultima linie dreaptă, obținând o nouă medalie de aur pe pista stadionului din capitala Estoniei, după cea cucerită la CE de juniori din 2011.

În vârstă de numai 21 de ani (s-a născut pe 8 august 1994), Bianca Răzor, legitimată la CSS Viitorul Cluj-Napoca, are deja un palmares bine garnisit, cu medalie de argint (la 400 m) și de bronz (ștafetă) la prima ediție, din 2010, a Jocurilor Olimpice pentru tineret de la Singapore, un bronz la CM de juniori de la Moncton (Canada), în 2010, și un o medalie de argint la CE de juniori din 2013, de la Rieti (Italia).

Tot sâmbătă, triplusaltistul Ionuț Mitirică a obținut calificarea în finala probei, cu cel de-al 11-lea rezultat al preliminariilor (15,96 m), dar sulițașii Cătălin Zaharia și Raul Rusu au fost primii sub linie în calificări, pe 13 (cu 70,22 m), respectiv 14 (69,74 m).

Înaintea ultimei zile, la actuala ediție a Campionatelor europene de atletism pentru tineret, de la Tallinn, România a cucerit 3 medalii, 2 de aur, prin Bianca Răzor și Alin Alexandru Firfirică (disc), și 1 de argint, obținută de Elena Panțuroiu, la triplusalt.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre ce se întâmplă acum pe frontul din Ucraina, dar și în spatele ușilor închise...

2 Judecătorul Mihail Udroiu, cu 9 apartamente și o casă de 350 de metri pătrați, se pensionează la doar 48 de ani...

3 O chestie care dă fiori / Oamenii de știință au descoperit ADN uman într-un meteorit vechi de 2 miliarde de ani

4 VIDEO Ce se întâmplă, a început revoluția în Rusia? / Aceste imagini sunt din Sankt Petersburg!

5 Cine va conduce, de fapt, PSD...