Atletism: Trei sportivi, trei ratări în prima zi a Europenelor de la Praga

 Campionatele europene de atletism indoor de la Praga au început joi seara, cu o reuniune de calificări adăugată la programul inițial datorită numărului mare de înscrieri, cei trei sportivi români prezenți în calificări, lungimiștii Sergiu Caciuriac și Valentin Toboc și aruncătorul de greutate Andrei Gag ratând, din păcate, intrarea în finale.

Primii atleți români intrați în competiția pragheză, săritorii în lungime Sergiu Caciuriac și Valentin Toboc, nu au făcut față stresului, fiind departe de locul 8 al calificărilor, care le-ar fi dat dreptul să concureze în finala de vineri a probei. Caciuriac, campion național cu 2 săptămâni în urmă, cu o săritură de 7,88 m, a sărit doar 7,03, 7,17 și 7,47 m, fiind al 19-lea în calificări, iar Toboc, nervos și nesigur, a ratat primele două încercări, terminând pe 18, tot cu un rezultat modest — 7,49 m.

De altfel, tot aici s-a înregistrat și prima mare surpriză a CE indoor, liderul probei, francezul Cafetien Gomis, creditat cu 8,24 m în cariera sa, a avut primele două sărituri depășite, iar în a 3-a, a ultimei șanse, a reușit doar 7,65 m. De altfel, numărul încercărilor ratate a fost foarte mare, probabil și din cauza faptului că organizatorii au pus la dispoziție doar o pistă de elan, pe care au sărit toți 24 concurenți înscriși, care au avut timpi morți prea lungi. Oricum, niciunul dintre ei nu a făcut baremul de 8,00 m, cel mai bun rezultat fiind al norvegianului naturalizat Michael Torneus, cu 7,97 m.

Nici aruncătorul de greutate Andrei Gag nu s-a apropiat, măcar, de cea mai bună performanță a lui, 20,03 m, realizată tot luna trecută, situându-se pe locul 26 în calificări, cu 18,45 m. În schimb, marele favorit, dublul campion mondial german David Storl și-a onorat cartea de vizită, aruncând din prima încercare peste baremul de 20,55 m și, cu 21,23 m, a dat semnalul că este hotărât să cucerească aurul european.

Vineri, în reuniunea a doua, cea de dimineață, intră în concurs alți sportivi români: ora 11,00, triplusalt masculin (calificări) — Marian Oprea și Alexandru Baciu; ora 12,20, 400 m feminin (turul 1) — Bianca Răzor, Adelina Pastor; 13,15, lungime feminin (calificări) — Alina Rotaru, Florentina Marincu; ora 14,25, 3.000 m, Florina Pierdevară (turul 1).

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Ce pregătește PSD / Culisele puciului împotriva lui Bolojan

3 Controale la domiciliu pentru 7 milioane de români: Poliția va verifica asigurările obligatorii de locuință

4 Noul șef al ITM București, surprins că vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Bolidul nu apare în declarația de avere

5 „Bă, tu mă faci pe mine borfaș? Mi-am dat viața pentru partid” / Bătaie în AUR