Clubul Sportiv al Armatei îndeamnă la "cumpătare" în discuțiile pe tema brandului Steaua

Clubul Sportiv al Armatei îndeamnă la "cumpătare" în discuțiile pe tema brandului Steaua

Clubul Sportiv al Armatei "Steaua București" a dat publicității un comunicat în care își exprimă îngrijorarea față de modul în care sunt inițiate, conduse și întreținute în spațiul public discuțiile și dezbaterile referitoare la brandul Steaua București.

"Ca instituție care am creat și consolidat acest brand prin sute și mii de performanțe naționale și internaționale, care am adus multor români bucuria și mândria de fi reprezentați în lume de un nume precum 'Steaua București', lansăm o invitație la cumpătare tuturor acelora care întrețin o stare tensionată în jurul subiectului și o propagă pe toate canalele. CSA Steaua București nu-și dorește escaladarea acestei situații, care nu face decât să aducă atingere brandului Steaua București", se arată în comunicat.

CSA Steaua își reafirmă, totodată, "întreaga disponibilitate pentru un dialog civilizat cu orice persoane interesate de binele clubului Steaua București, precum și cu cei care își doresc să continue tradiția fotbalistică a clubului Steaua București și înțeleg să facă acest lucru doar în condiții de deplină legalitate".

"Nu în ultimul rând, dorim să reamintim că începerea activității Centrului de fotbal pentru copii și juniori, asupra căreia ne-am aplecat cu toată seriozitatea în ultima lună, nu este doar un proiect mai vechi al clubului, ci și o consecință firească a numeroaselor solicitări din partea copiilor cadrelor militare din București și a copiilor și tinerilor din sectorul 6", adaugă gruparea din bulevardul Ghencea.

"CSA Steaua București are obligația de a folosi judicios și a exploata bazele sportive pe care le deține în scopul în care acestea au fost create — pentru dezvoltarea sportului. Mai mult decât atât, ne dorim să oferim copiilor o bază modernă de pregătire, cu toate condițiile necesare pentru ca ei să-și dezvolte capacitățile și talentele, să se formeze ca viitori sportivi de performanță ai României", se precizează în finalul comunicatului.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Se termină aberația? / Judecătorii, procurorii, militarii și polițiștii nu vor mai putea ocupa locuințe de serviciu după eliberarea din funcție sau după…

2 Foarte interesante amănunte... / Dosarul Liei Savonea de la ANI, îngropat atât de adânc încât nici Parlamentul nu l-a găsit

3 Testamentul Rodicăi Stănoiu / ce avere îi revine iubitului cu peste 50 de ani mai tânăr, deși nu au fost căsătoriți

4 Andrei Caramitru, mesaj dur / Statul român, „un tată bețiv și violent” care nu și-a recunoscut crimele

5 „Cât timp își fac treaba...” / Primarii care vor să dea afară angajați, dar nu și amantele aduse în primărie de alții