FC Rapid, sancţionat cu două etape de suspendare a terenului propriu pentru rasism

Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat clubul Rapid cu interzicerea organizării a două meciuri pe teren propriu şi cu 22.500 lei penalitate sportivă, în urma incidentului rasist de la partida cu Concordia Chiajna, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul LPF.

FC Rapid, sancţionat cu două etape de suspendare a terenului propriu pentru rasism

Conform Regulametului Disciplinar, FC Rapid trebuie să evolueze două partide pe un stadion aflat la minimum 60 de kilometri faţă de localitatea în care îşi are sediul social.

Concordia Chiajna, ca şi club organizator, a fost sancţiuonat de Comisia de Disciplină a FRF cu 15.000 de lei penalitate sportivă.

Membrii comisiei au disjuns cauza, suporterul care a provocat incidententul rasist urmând să fie audiat într-o şedinţă ulterioară. Conform articolului 54 (Rasismul. Xenofobia. Discriminarea. Denigrarea) din Regulamentul Disciplinar, fanul rapidist riscă o sancţiune cu interzicerea accesului pe stadione pentru cel puţin doi ani.

La finalul partidei Concordia Chiajna - Rapid (scor 0-0), disputată la 3 octombrie în cadrul etapei a X-a a Ligii I, suporterul rapidist Constantin Nicuşor Iacob a aruncat o coajă de banană în direcţia atacantului Concordiei Chiajna, Wellington Carlos da Silva. Acesta a luat coaja de banană şi i-a înmânat-o observatorului întâlnirii. Wellington a informat arbitrul şi în timpul meciului că fanii rapidişti au avut scandări cu tentă rasistă la adresa sa.

Miercuri, Wellington Carlos da Silva şi fanul rapidist, Constantin Nicuşor Iacob, care a aruncat o coajă de banană în direcţia sa la meciul din 3 octombrie, s-au împăcat, acesta din urmă cerându-i scuze scuze fotbalistului brazilian şi transmiţându-i că din acest moment este cel mai mare suporter al lui.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „În urmă cu 8-9 ani probabil se lăsa cu arestări” / Procurorul CSM Claudiu Sandu, despre cum șefa Curții de Apel îl scapă de dosar pe Robert Negoiță

2 „A decis să-mi arate cât este de șmecher” / Șofer amendat după ce a claxonat un echipaj de Poliție care nu i-a acordat prioritate

3 Așa o fi? / Dunărea, la un nivel aproape record de scăzut, în ciuda ploilor abundente din România

4 Reportul Loto 6 / 49 atinge 9 milioane de euro; numerele câștigătoare din 2 august

5 Atac uriaș, cu peste 600 de drone, asupra Rusiei. Cel puțin trei ținte majore au fost lovite