Florin Mergea joacă azi în semifinalele de dublu la Roland Garros

Florin Mergea joacă azi în semifinalele de dublu la Roland Garros

Perechea Florin Mergea/Marin Draganja (România/Croaţia) va juca azi împotriva cuplului spaniol Marcel Granollers/Marc Lopez, cap de serie numărul 12, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros, conform programului anunţat pe site-ul oficial al competiţiei.

Meciul lui Mergea va avea loc pe terenul Suzanne Lenglen, nu înainte de ora 15.00, anterior fiind programate două partide din turneul legendelor (Kim Clijsters/Martina Navratilova - Iva Majoli/Anastasia Mîşkina şi Mikael Pernfors/Mats Wilander - Mansour Bahrami/Cedric Pioline).

Joi va juca la Roland Garros şi Simona Halep, locul 4 WTA şi a patra favorită, pe Arena Philippe Chatrier, în compania germancei Andrea Petkovici, cap de serie numărul 28, în semifinalele turneului.

De asemenea, Ioana Ducu şi Ioana Loredana Roşca vor întâlni, pe terenul 16, cuplul spaniol Paula Badosa Gibert/Aliona Bolsova Zadoinov, iar Elena Gabriela Ruse şi sportiva din Belarus Irina Şimanovici vor juca, pe terenul 14, cu perechea Naiktha Bains/Tornado Alicia Black(Australia/SUA), în sferturile de finală ale probei de dublu junioare.

 



populare
astăzi

1 BREAKING Șeful FMI pe regiune anunță o posibilă „supraperformanță economică” în România datorită reformelor deja realizate

2 BREAKING Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO

3 VIDEO Uite o chestie care merită văzută...

4 Situație critică în agricultură: „80% dintre fermieri nu-și mai pot plăti datoriile. Să-i execut sau să fiu eu executat?”

5 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea