Fotbal: Victorie la limită pentru România în Luxemburg (1-0), în preliminariile Campionatului European Under-21

Fotbal: Victorie la limită pentru România în Luxemburg (1-0), în preliminariile Campionatului European Under-21

Reprezentativa de tineret a României a învins selecționata similară Luxemburgului cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, la Differdange, într-un meci din Grupa a 5-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2017. Unicul gol al partidei a fost înscris de George Pușcaș (37), atacantul echipei Bari.

Tricolorii antrenați de Cristian Dulca au dominat meciul, mai ales în prima repriză, și și-au creat alte patru situații mari de gol, prin Manea (12 — bară), Pușcaș (20), Boldor (45+2) și Calcan (89).

În alt meci din grupa României, Bulgaria a dispus cu 2-0 de Armenia, la Stara Zagora.

Bulgaria ocupă primul loc, cu 9 puncte (4 jocuri), urmată de România, 9 p (4 j), Țara Galilor, 6 p (2 j), Armenia, 0 p (3 j), Luxemburg, 0 p (3 j), Danemarca, 0 p (0 j).

Următorul meci al echipei României va avea loc pe 13 noiembrie, la Giurgiu, cu Danemarca.

Luxemburg — România 0-1 (0-1)
A marcat: George Pușcaș (37).
Differdange, Stade Municipal de Differdange
Preliminariile Campionatului European Under-21 din 2017 — Grupa 5

Au evoluat echipele:

Luxemburg: 1. Valentin Roulez — 7. Marvin Martins, 4. Milos Todorovic (căpitan), 3. Cédric Sacras, 2. Tony Mastrangelo — 17. Aldin Skenderovic, 8. Nenad Dragovic (13. Noe Ewert, 46) — 11. Luca Duriatti (14. Florian Bohnert, 7; 16. Danel Sinani, 69), 10. Ricardo Couto Pinto, 6. Michel Bechtold — 9. Kevin Kerger. Selecționer: Claude Campos.
Rezerve neutilizate: 12. Tom Ottele — 19. Pit Simon, 15. Glenn Borges, 18. Sven Kalisa.

România: 12. Valentin Cojocaru — 3. Robert Hodorogea, 13. George Miron, 5. Deian Boldor (căpitan), 4. Cristian Manea — 18. Răzvan Marin, 16. Dragoș Nedelcu (8. Ovidiu Popescu, 69), 11. Dorin Rotariu (19. Andreas Calcan, 76), 10. Claudiu Bumba (15. Andreas Ivan, 88) — 9. George Pușcaș, 7. Adrian Constantin Păun. Selecționer: Cristian Dulca.
Rezerve neutilizate: 1. Laurențiu Brănescu — 6. Ionuț Nedelcearu, 14. Bogdan Mitache, 17. Alexandru Tudorie.

Arbitru: Eiko Saar; arbitri asistenți: Jaanus Mutli, Dmitri Vinogradov; arbitru de rezervă: Grigori Osomkov (toți din Estonia)
Cartonașe galbene: Nedelcu (52), Marin (73), Hodorogea (90+2). AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro