George Cosac - Simona Halep va câștiga cu Șarapova

George Cosac - Simona Halep va câștiga cu Șarapova

Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a declarat marți că Simona Halep o va învinge pe Maria Șarapova la Turneul Campioanelor de la Singapore. ''În meciul cu Șarapova cred că va câștiga Simona'', a afirmat Cosac, după ceremonia de inaugurare a laboratorului modernizat de Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă, în cadrul Institutului Național de Cercetare pentru Sport din București.

În legătură cu evoluția Simonei Halep la Turneul Campioanelor, Cosac a spus: ''Sincer să fiu, în primul joc a fost impresionant. Așa cum am anticipat, ea a mers acolo cu foarte mult timp înainte, practic are un obiectiv foarte clar și îndrăzneț. Dar are și argumente: o determinare ieșită din comun, o ambiție deosebită și din punctul meu de vedere practică tenisul cel mai performant și cel mai frumos astăzi''.

Comentând în general turneul de la Singapore, președintele FRT a precizat: ''Sigur, este Turneul Campioanelor, turneul la care sunt prezente cele mai bune opt jucătoare, făcând excepție Serena Williams, care nu a vrut să participe.

Toate au avut un parcurs deosebit în acest an reușind calificarea la Turneul Campioanelor, toate sunt într-o formă deosebită, toate sunt jucătoare capabile de surprize și de meciuri de excepție, dar așa cum am spus, am totală încredere în Simona Halep, în capacitățile ei și sigur în dorința ei de a ne face pe toți românii fericiți''.

Întrebat care este cel mai puternic adversar al Simonei Halep, la acest turneu, în absența jucătoarei Serena Williams, președintele FRT a spus: ''Simona''.

Cosac a subliniat, totodată, că ''anul 2016 o să fie foarte dificil pentru întregul sport românesc. Sunt competiții foarte importante, culminând cu Jocurile Olimpice'', însă fostul tenisman a precizat că are încredere în sportivii din țara noastră. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina