Halep: Abia aştept să joc împotriva numărului 1 mondial

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, miercuri, după ce a obţinut calificarea în semifinalele turneului de la Indian Wells, că abia aşteaptă să evolueze împotriva americancei Serena Williams, sperând că ocupanta locului 1 WTA va ajunge şi ea în această fază.

Halep, a treia favorită, a învins-o, miercuri, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-1, pe sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, şi s-a calificat în penultimul act al turneului de categorie Premier Mandatory.

"Sunt fericită că am putut câştiga astăzi, ştiam cât de bună este. Ştiam că va trebui să lupt pentru fiecare punct pentru a câştiga meciul. Navarro deschide unghiurile foarte bine, este destul de greu să joci împotriva ei şi atunci am decis să fiu mai agresivă, să iau mingea mai repede şi să termin punctele. Am fost nervoasă în primul set, am încercat apoi să mă relaxez şi să joc tenisul meu cel mai bun. Abia aştept să joc împotriva numărului 1 mondial, poate...", a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep va juca în semifinale cu Serena Williams dacă americanca o va învinge pe Timea Bacsinszky (Elveţia), locul 26 WTA şi cap de serie numărul 27, într-o partidă care va avea loc joi, de la ora 04.00.


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori