Irina Begu a avut emoţii mari şi a plâns în urma înfrângerii din Fed Cup: Îmi cer scuze publicului

Irina Begu a declarat, sambata, cu ochii in lacrimi, dupa infrangerea din meciul cu Garbine Muguruza, ca a trait niste emotii mari atunci cand s-a cantat imnul national in prezenta presedintelui Klaus Iohannis, emotii care i-au afectat jocul.

"Nu mi-a fost frica de Muguruza. Pot sa spun ca atunci cand am intrat in teren si s-a cantat imnul, a venit si domnul presedinte, bineinteles ca au fost alte emotii, si sunt anumite trairi pe care nu le traiesc zilnic. Acest lucru m-a emotionat foarte mult si de aceea am fost mai incordata fata de cum sunt de obicei. Bineinteles ca au mai fost si alti oameni importanti in public si nu e usor sa joci in fata unor persoane atat de importante", a spus plangand Irina Begu, transmite Agerpres.

Jucatoarea a mai spus ca ii pare rau ca a pierdut si si-a cerut scuze publicului. Begu a promis ca va aduce un punct echipei, indiferent daca va mai juca la simplu sau va fi nominalizata la dublu.

"Imi pare rau ca nu am jucat mai bine si imi cer scuze pentru public. Sincer nu as putea sa vorbesc foarte multe despre joc pentru ca emotiile si-au spus cuvantul si din cauza aceasta nu am putut sa joc asa cum mi-am dorit, dar este o experienta. Ma bucur ca am avut posibilitatea sa joc in fata romanilor si sper ca maine sa aduc punctul dorit. Imi pare rau ca azi nu am putut mai mult. Promit ca voi da tot ce mai bun din mine si voi incerca sa aduc un punct si daca nu o sa fie asa la simplu, sper la dublu sa reusesc acest lucru. Vreau sa multumesc publicului, a fost o atmosfera incredibila", a mai declarat Irina Begu.

Echipele feminine de tenis ale Romaniei si Spaniei sunt la egalitate, 1-1, dupa prima zi a intalnirii care are loc pe Patinoarul ''Dunarea'' din Galati, in primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup. Simona Halep a invins-o cu 6-2, 6-1 pe Silvia Soler-Espinosa, in primul meci al zilei de sambata, iar apoi Irina Begu s-a inclinat tot in doua seturi, 6-3, 6-2, in partida cu Garbine Muguruza.


populare
astăzi

1 Ce pregătește PSD / Culisele puciului împotriva lui Bolojan

2 Noul șef al ITM București, surprins că vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Bolidul nu apare în declarația de avere

3 Ce se întâmplă în SUA?

4 „Bă, tu mă faci pe mine borfaș? Mi-am dat viața pentru partid” / Bătaie în AUR

5 Cum și-a semnat România sărăcia: adevăratul motiv pentru care americanii au trimis miliarde în Europa și de ce noi am refuzat