Irina Begu, calificată în turul al doilea la turneul de la Cincinnati

Irina Begu, calificată în turul al doilea la turneul de la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul al doilea la turneul WTA de la Cincinnati (Statele Unite), dotat cu premii totale în valoare de 2.400.490 dolari, în urma victoriei în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, înregistrată luni în fața franțuzoaicei Alize Cornet.

Begu (24 ani), ocupanta locului 28 în clasamentul WTA, și-a asigurat un cec în valoare de 14.160 dolari și 60 de puncte WTA după accederea în turul secund, în care o va avea ca adversară pe câștigătoarea întâlnirii dintre poloneza Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 13, și Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia).

La turneul de la Cincinnati participă și cea mai bine clasată jucătoare română, Simona Halep, numărul 3 mondial și a treia favorită a competiției, calificată direct în turul II, în care va juca cu învingătoarea meciului dintre Kristina Mladenovic (Franța) și Daniela Hantuchova (Slovacia). AGERPRES 


populare
astăzi

1 ALERTĂ „S-a blocat tot financiar. S-a încetat orice plată” / Umbrărescu oprește lucrările la autostrăzile A8 și A3 pe perioadă nedeterminată? / Mesajele c…

2 „S-a așezat cu nesimțire în față” / La întâlnirea cu românii de aici ar fi ieșit printr-o ușă din spate și a plecat rapid cu o mașină

3 Culise din bătălia pentru putere din PSD, unde scaunul lui Ciolacu se clatină doar pe jumătate

4 VIDEO Da, în microbuz este Simion, care fuge! / „Nu a fost preconizată, nu am fugit. Întrebați oamenii de acolo, nu propaganda. Pierdeam avionul”

5 Cam are dreptate omul ăsta în ce spune despre Viktor Orban...