Ludogoreţ a pierdut locul întâi din campionatul bulgar, chiar înainte de returul cu Steaua. Echipa din Razgrad, doar egal în meciul cu Lokomotiv Sofia

Ludogoreţ a pierdut locul întâi din campionatul bulgar, chiar înainte de returul cu Steaua. Echipa din Razgrad, doar egal în meciul cu Lokomotiv Sofia

Remiza a fost cu atât mai neapreciată, cu cât Ludogoreţ Razgrad a picat pe locul secund în campionat, fiind depăşită de ŢSKA Sofia. Antrenorul adversarei Stelei, Georgi Dermendzhiev, a explicat rezultatul: „Am pierdut puncte pentru că, în două momente ale jocului, nu am fost suficient de concentraţi şi am primit două goluri. Am început bine, am deschis scorul, dar apoi, pe două erori, am primit două goluri. După aceea a trebuit să alergăm după egalare. Urăsc să pierd puncte înaintea unui astfel de joc, precum cel cu Steaua. Nu e bine pentru încrederae noastră. Poate că jucătorii au fost influenţaţi de partida de la Sofia, poate se gândeau deja la Steaua“.

Ludogoreţ va înfrunta Steaua în returul playoff-ului Champions League, miercuri, începând cu ora 21.45, cea care va obţine un scor general mai bun calificându-se în grupele competiţiei (la Bucureşti, roş-albaştrii s-au impus cu 1-0). Campioana României se va bucura de o susţinere masivă, întrucât membrii ambelor peluze şi-au anunţat deplasarea în număr mare.

ANALIZĂ Fabrica de bani Steaua: bilanţul singurului club din ţară care se autofinanţează. Câţi bani a produs

Patronul lui Ludogorets pune la bătaie un milion de euro pentru eliminarea Stelei

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”