Maria Șarapova, calificată în sferturile de finală la Australian Open

Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, numărul 2 mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale Openului Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului, învingând-o în două seturi, 6-3, 6-0, pe chinezoaica Peng Shuai (locul 22 WTA), într-o partidă disputată duminică la Melbourne.

Șarapova, care are în palmares cinci titluri de Grand Slam, dintre care unul cucerit la Antipozi, în 2008, o va avea ca adversară în turul următor pe canadianca Eugenie Bouchard, cap de serie numărul 7, care a trecut la rândul ei, în optimile de finală, de românca Irina-Camelia Begu, pe care a depășit-o în trei seturi, 6-1, 5-7, 6-2.

Bouchard va avea astfel ocazia să-și ia revanșa în fața rusoaicei, după semifinala pierdută anul trecut la Roland-Garros. Șarapova a învins-o atunci pe canadiancă în trei seturi (4-6, 7-5, 6-2), iar apoi a câștigat finala cu reprezentanta României, Simona Halep, intrând astfel în posesia trofeului la Paris.AGERPRES 


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

4 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori

5 Sorin Grindeanu promite deja la Antena 3 indexarea obligatorie a pensiilor și salariilor