Narcis Răducan, noul președinte al clubului ASA Tg. Mureș

Narcis Răducan a fost numit președinte al clubului de fotbal ASA Tg. Mureș, a anunțat Cristian Chertes, membru în Consiliul Director al grupării ardelene.

"După modificările survenite la nivelul băncii tehnice, dar și în funcțiile manageriale de la clubul ASA Târgu Mureș, îmi face o deosebită plăcere să vă anunț cooptarea în echipa ASA Târgu Mureș a domnului Narcis Răducan, în funcția de președinte. Decizia aparține Consiliului Director al clubului și a fost luată după negocieri cu mai multe persoane. Personal mă bucur că am reușit cooptarea în echipa noastră a unei persoane cu experiență deosebită atât ca jucător, cât și ca manager. Împreună vom încerca să ducem clubul cât mai sus, să ne luptăm de la egal la egal cu marile forțe ale campionatului", a afirmat Cristian Chertes, vicepreședinte al clubului, pe site-ul echipei.

Directorul general al clubului mureșean, Daniel Stanciu, și-a reziliat contractul în decembrie, și acum activează într-un post de conducere la Dinamo București, ca manager general.

Narcis Răducan și-a reziliat săptămâna trecută contractul cu clubul Astra Giurgiu.

Răducan, fost mijlocaș la FCM Bacău, Steaua București, FC Național București, Rapid București, Ceahlăul Piatra Neamț, AEL Limassol și AEK Larnaca, fusese numit președinte executiv al echipei giurgiuvene la începutul lunii noiembrie.

Narcis Răducan a ocupat postul de director sportiv la FC Unirea Urziceni din iunie 2008 până în august 2010, în data de 3 octombrie 2010 a preluat poziția de director sportiv la FC Steaua București, în iunie 2012 a devenit președintele clubului Oțelul Galați. După o perioada de două luni, august — septembrie 2014, în care a fost manager general la FC Viitorul, în data de 17 august 2014 a devenit manager general la Concordia Chiajna.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Mare grijă, urmează cele mai dure zile! Pericolul ca România să se transforme într-un focar uriaș n-a trecut!

2 VIDEO Foarte util / Medic din prima linie în lupta cu COVID-19 despre „mitul tratamentelor minune” și fake-urile…

3 BREAKING Sorina Pintea a revenit asupra demisiei de la șefia Spitalului Județean din Baia Mare și a fost repus…

4 Începe să se-ntâmple ce-am văzut în filmele SF / Apare conceptul paşapoartelor COVID şi al paşapoartelor de vacc…

5 Aici trebuia dat cu tunul, în adevăratul buboi! Termitele bugetare despre care nu vorbește nimeni

recomandări

Te ia DNA: Victor Ponta

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Nici nu știam că există sportul ăsta!