Revenire formidabilă pentru România U-21: Muntenegru, învinsă cu 4-3. Ce şanse de calificare avem la Euro 2015

Revenire formidabilă pentru România U-21: Muntenegru, învinsă cu 4-3. Ce şanse de calificare avem la Euro 2015

România mai avea două jocuri de disputat, înaintea partidei cu Muntenegru de pe stadionul „Dinamo“. Aflaţi pe locul 3 în grupa 6, Iancu şi compania aveau de îndeplinit ce părea o misiune imposibilă pentru a ajunge la Euro 2015.

În primul rând, erau obligaţi să învingă echipa de pe locul 2, adică Muntenegru. Un scenariu la care puţini se gândeau, în minutul 35. Asta deoarece, după ce Boldor a deschis scorul (10), oaspeţii au punctat de trei ori, prin Luka Đorđević (15, 33, 35), atacant de 20 de ani legitimat la Sampdoria. La pauză, Muntenegru a avut 3-1.

Viorel Moldovan a reuşit să-şi „resusciteze“ însă echipa, iar în partea secundă, România a fost de neoprit. George Puşcaş, care e legitimat la Inter Milano, a redus din handicap în minutul 67, Claudiu Bumba, de la Târgu-Mureş, a egalat din penalty (79), iar Florin Tănase, mijlocaşul celor de la Viitorul, a adus victoria, marcând în minutul 82.

România s-a impus cu 4-3 şi a trecut pe locul 2 în grupa 6, care arată astfel acum:

1- Germania 14 puncte

2- România 12

3- Muntenegru 11

4- Irlanda 8

5- Feroe 1

Germania are un meci mai puţin şi va juca, vineri, acasă, cu Irlanda. Sistemul de calificare e astfel: câştigătoarele celor zece grupe şi patru dintre cele mai bune formaţii clasate pe locul doi vor prinde barajul pentru calificare la Euro 2015. Ca să ajungă la play-off, România e obligată să învingă Germania, în deplasare, în ultima etapă, la 9 septembrie. La Giurgiu, confruntarea directă s-a încheiat 2-2.

România U-21 în meciul cu Muntenegru: Brănescu - Creţu, Bălaşa, Boldor, Manea (Nedelcu 46) - G. Iancu (Buziuc 62), Bumba, Filip, Ţâru - D. Rotariu (F. Tănase 46), Puşcaş. Antrenor: Viorel Moldovan

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...