România s-a calificat în grupele principale la CE de handbal feminin. Care vor fi adversarele naţionalei

România s-a calificat în grupele principale la CE de handbal feminin. Care vor fi adversarele naţionalei

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat, joi, în grupele principale la Campionatul European din Ungaria şi Croaţia, după ce a învins echipa Ucrainei, cu scorul de 23-22 (12-9), în ultimul meci din grupa B preliminară.

Extrem de motivate după jocul bun cu Danemarca de marţi seară, tricolorele au dominat partida cu Ucraina încă din debut, având un avantaj relativ confortabil la pauză, 12-9. În repriza secundă, handbalistele antrenate de Gheorghe Tadici au rămas la "timonă", făcând şi spectacol în faţa fanilor români care au făcut deplasarea la Debrecen şi care le-au răsplătit cu aplauze generoase. Au fost şi momente mai puţin reuşite de joc în finalul partidei, dar până la urmă victoria a revenit României, cu emoţii, cu scorul de 23-22.

Cristina Neagu a fost cea mai bună jucătoare din tabăra României, cu 8 goluri marcate, cele mai importante în finalul meciului.

Cu 3 puncte acumulate în grupa preliminară B, România se califică în grupa principală I a Campionatului European, în care va începe cu 1 punct în clasament, obţinut din disputa cu Danemarca.

Marcatoare:

România – Neagu 8 goluri, Chiper 5, Ardean-Elisei 4, Brădeanu 3, Chintoan 2, Ţăcălie 1;

Ucraina – Borşenko 10 goluri, Nikolaienko 4, Redka 3, Smbatian 2, Perederyi 2, Glibko 1.

Joi seară se va disputa şi cealaltă partidă din grupa B, dintre Norvegia şi Danemarca, ambele deja calificate în grupele principale, rezultatul urmând a stabili clasamentul final al grupei.

Norvegia, Danemarca şi România vor juca în grupa principală I, cu cele trei echipe calificate din grupa preliminară A, meciurile fiind programate între 13 şi 17 decembrie.

Vineri se vor juca şi ultimele partide din grupele preliminare C şi D, care vor decide formaţiile calificate în grupa principală II, în care partidele vor avea loc între 14 şi 17 decembrie.

După disputarea partidelor din această fază, primele două clasate vor juca semifinalele, în 19 decembrie, pentru ca finalele pentru medalii să aibă loc în 21 decembrie. La nivel de meciuri de clasament final se va juca doar pentru locurile 5-6, în 19 decembrie, între echipele care au ocupat locul 3 în grupele principale.

La ediţia din 2012, naţionala României a ocupat locul 10, ultima medalie obţinută fiind la ediţia din 2010 - bronz. Turneul final al CE din 2016 va avea loc în Suedia, între 4-18 decembrie.

Deţinătoarea titlului european este Muntenegru.

Spania, Ungaria şi Polonia, adversarele României în grupa principală I la CE de handbal

Naţionala de handbal feminin a României, calificată în grupa principală I la Campionatul European din Ungaria şi Croaţia, va întâlni în această fază echipele Spaniei, Ungariei şi Poloniei.

Naţionala României s-a calificat în grupa principală I după ce a învins echipa Ucrainei, cu scorul de 23-22 (12-9), în ultimul meci din grupa B preliminară. În celălalt meci decisiv pentru calificarea în grupa I, din grupa preliminară A, dintre Rusia şi Polonia, scorul a fost 26-29 (11-13), astfel că Polonia a obţinut ultimul "bilet" (2 puncte în clasament, faţă de Rusia cu 0).

Formaţiile Spaniei (4 puncte) şi Ungariei (3), aflate pe primele două locuri în grupa A şi care joacă în această seară meci direct sunt deja calificate în faza următoare încă de marţi seară, astfel că rezultatul nu mai contează decât pentru clasamentul final al grupei.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…