Schi alpin: Lindsey Vonn s-a accidentat la genunchiul drept

Schioarea americană Lindsey Vonn a fost constrânsă să abandoneze în timpul probei slalom a super-combinate feminine din cadrul Campionatelor Mondiale de schi alpin de la Beaver Creek (Colorado), din cauza durerilor resimțite la genunchiul drept, la care a suferit două intervenții chirurgicale, în 2013 și 2014.

Vonn, deținătoarea recordului de victorii în Cupa Mondială de schi alpin, își compromisese în mare parte șansele de a mai urca pe podium după ce s-a clasat doar pe locul 7 la coborâre, proba sa favorită.

"Pista înghețată mi-a făcut genunchiul să sufere. Nu am mai schiat pe o astfel de pistă de la revenirea mea după o accidentare Am încercat să mă descurc cât mai bine, însă am lovit o piatră cu schiul și am simțit imediat dureri la genunchi", a explicat campioana din Statele Unite.

În vârstă de 30 ani, Lindsey Vonn a reușit în această iarnă o revenire impresionată în circuitul mondial de schi alpin, înregistrând cinci victorii în Cupa Mondială, după o absență de 20 de luni și două operații la genunchi.

Bilanțul său la actuala ediție a Mondialului este, însă, unul dezamăgitor, cu numai o medalie de bronz cucerită la slalom super-uriaș, un loc 5 la coborâre și un abandon la super-combinată.

"Sunt dezamăgită, aceste Mondiale se dispută la mine acasă. Voi da ceea ce am mai bun în următoarele probe", a asigurat Vonn. AGERPRES 


populare
astăzi

1 „Acțiunile lor chiar ne-au redus din debit. Dar au fost 100% legale” / Austria, Ungaria și Slovacia au făcut ca scăderea Dunării să se resimtă mai pute…

2 Dănuț Epure, fost rector Ovidius, reținut sub acuzația de proxenetism

3 Magyar critică decizia României de a opri Cernavodă: „Noi nu i-am ascultat”

4 Costul vieții gonește românii din Spania: Un exod fără precedent dintr-o economie care, oficial, „duduie”

5 Patrick Borcea, sub monitorizare electronică și ordin de protecție pentru agresiune