Simona Halep: ''Am jucat cel mai bun tenis al meu în setul al treilea'' cu Garcia

Simona Halep: ''Am jucat cel mai bun tenis al meu în setul al treilea'' cu Garcia

Jucătoarea română Simona Halep a declarat că a jucat cel mai bun tenis al său în setul al treilea al meciului cu Caroline Garcia (Franța), câștigat cu 6-4, 2-6, 6-1, marți, în optimile de finală ale turneului WTA de la Sydney. ''A fost un meci dificil. Mă așteptam să fie un meci greu, deoarece o cunosc destul de bine. Este puternică și lovește tare mingea, are un serviciu bun'', a declarat Halep după meci, citată de site-ul oficial al competiției.

''Cred că m-am descurcat bine azi. În special în al treilea set am fost puternică și am avut un joc solid. Am jucat cel mai bun tenis al meu în setul al treilea și am văzut că în setul al doilea am făcut un pas spatele liniei de fund. Am fost prea departe de teren și poate de aceea m-a dominat'', a mai spus numărul doi mondial și principala favorită a turneului.

''După aceea am jucat mai aproape de linia de fund și am lovit mingea repede, pentru a deschide unghiurile și a încheia punctele mai repede'', a subliniat românca.

Simona a explicat și problemele medicale pe care le are la piciorul stâng, care au făcut-o ca în meciul cu Garcia să apeleze de două ori la medic: ''Durerea la tendonul lui Ahile vine și trece. Așa că nu știu sigur când incepe și când se termină. Trebuie să rămân concentrată, să încerc să rămân în meci și să nu mă gândesc prea mult la durere''.

''Ieri (luni, n. red.), în timpul antrenamentului s-a întâmplat la fel. Cinci minute de durere, cinci minute fără. Nu știu exact de la ce. Rezonanța magnetică a arătat că e doar o inflamare și că pot juca, așa că voi încerca să fac tot posibilul său rămân concentrată'', a adăugat Halep.

Aceste probleme medicale au determinat-o pe pe Simona Halep să se retragă săptămâna trecută de la turneul de la Brisbane, unde era de asemenea principala favorită, chiar înaintea primului meci.

Halep așteaptă acum meciul cu Karolina Pliskova (Cehia), numărul 11 mondial, cap de serie numărul 5 la Sydney și finalistă anul trecut.

''Aștept cu nerăbdare să joc cu adversare valoroase, pentru că acestea te fac mai puternică și poți vedea unde te afli. Cred că am început în forță sezonul, mă simt bine, servesc mai bine și totul merge în direcția bună'', a subliniat Halep.

AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia