Simona Halep: Serena Williams mi-a spus că vrea să facă o poză cu viitorul număr 1 mondial

Simona Halep: Serena Williams mi-a spus că vrea să facă o poză cu viitorul număr 1 mondial

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, luni, la revenirea în ţară după ce a ajuns în finala Turneului Campioanelor, că americanca Serena Williams, actualul lider mondial, a vrut să facă o poză cu ea şi i-a transmis că va fi viitorul număr unu în tenisul feminin.

"Serena mi-a spus pe podium că vrea să facă poză cu viitorul număr 1 mondial şi că mama ei face poză. Mi-a plăcut foarte mult ce mi-a zis. Probabil că se va întâmpla într-o zi, nu pot să spun acum chiar dacă va fi, însă îmi doresc foarte mult să ajung acolo, dar aşa cum am mai spus, clasamentul nu este foarte important pentru mine, ci să câştig foarte multe meciuri şi multe titluri. Trofeul de la Singapore este cam mic, dar important", a spus Halep.

Simona Halep a afirmat că în finala pierdută în faţa Serenei Williams i-a cedat braţul. "A fost o săptămână foarte frumoasă pentru mine. Mă bucur să fiu din nou acasă şi mă bucur că am terminat anul ăsta deosebit cu un turneu deosebit. Sunt bucuroasă, sunt împlinită şi mă rog la Dumnezeu să îmi dea putere să continui rezultatele astea deosebite. Primul meci a fost mai ok pentru mine, pentru că am fost mult mai odihnită, mult mai proaspătă, era al doilea meci din turneu şi eram foarte odihnită. Cred că am şi surprins-o, pentru că nu mă ştia, nu am jucat deloc anul acesta cu ea şi probabil a fost ceva nou şi pentru ea. În al doilea meci am fost destul de obosită, am jucat destul de bine şi destul de mult, am avut meciuri destul de grele. Am servit destul de bine, iar braţul meu a cam cedat în finală, dar sunt destul de bucuroasă că am putut să ajung până acolo şi că am avut posibilitatea să joc de două ori cu Serena într-o săptămână", a precizat Halep.

Întrebată dacă va continua şi anul viitor colaborarea cu antrenorul Wim Fissette, Simona Halep a anunţat că după vacanţă va lua o decizie în această privinţă: "După vacanţă voi lua decizii ce ţin de echipa mea şi de viitor. Pauză momentan şi după aia voi pleca la munte, să mă antrenez pentru noul an. Va fi un an foarte greu, dar trebuie să mă bucur de el şi să văd ce pot să fac mai bine decât anul acesta".

Simona Halep a precizat că a fost surprinsă când a văzut cât de mulţi români au încurajat-o în meciurile de la Turneul Campionilor. "Am avut familia, prieteni, echipa, au venit chiar şi persoanele de anul trecut de la Sofia, au fost mulţi români şi vreau să le mulţumesc că şi-au făcut timp să mă susţină la fiecare meci. Este deosebit să vezi că şi la Singapore vin oamenii să te susţină", a completat Halep.

Ocupanta locului trei în clasamentul mondial a menţionat că a jucat cu un bandaj pe coapsa stângă pe întreaga durată a turneului pentru a fi mai liniştită din punct de vedere mental. "Am fost refăcută sută la sută, dar am pus bandajul pentru siguranţa mea, am fost mai liniştită mental", a subliniat Halep.

Ea a explicat că este bucuroasă de faptul că întâlnirea cu Spania, din Fed Cup, va avea loc la Galaţi, deoarece acolo a disputat foarte multe turnee când era junioare. "Am aflat că se joacă la Galaţi. Galaţi înseamnă foarte mult pentru mine, eu am jucat foarte multe turnee la juniori şi le-am şi câştigat. Sper şi la Fed Cup să le câştig, chiar dacă anul acesta am pierdut un meci. Am auzit că se va juca pe un patinoar, va fi interesant", a mai spus Halep.

Întrebată dacă va asista la meciul Steaua - Dinamo, din etapa a XIII-a a Ligii I, Halep a răspuns: "Nu ştiu când este, depinde şi de vreme. Îmi face plăcere să mă duc să mă uit la fotbal, nu sunt un fan înfocat, dar dacă se poate, voi merge. Am mai dat o dată o lovitură de începere. Nu ştiu ce program voi avea în acea zi, dar dacă sunt în ţară şi sunt în oraş şi mă vor invita, probabil că voi merge. E o atmosferă frumoasă pe stadion."

Ea a declarat că a primit un mesaj de felicitare din partea finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali. "Nu am fost sunată de Gigi Becali, am primit doar un mesaj", a adăugat Halep.

Simona Halep a revenit în ţară luni, după ce a fost învinsă de Serena Williams, cu scorul de 6-3, 6-0, în finala Turneului Campioanelor de la Singapore.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

4 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

5 Foarte interesante amănunte...