DNA a pus mortul pe masa PSD/Ponta tace şi închide Parlamentul

DNA a pus mortul pe masa PSD/Ponta tace şi închide Parlamentul

DNA le-a băgat mortul în casă pesediştilor. Chiar l-a urcat pe masă. Şi în PSD s-a lăsat o linişte mormântală. Ecaterina Andronescu nu e Duicu. Este emblema PSD, un Ion Iliescu feminin. Este baba cu chiloţi de tablă. Dan Nica a făcut parte din toate guvernele, pe la mai multe ministere. E unul dintre marii sponsori ai campaniilor electorale. Cu multe complicităţi în presă, unde a pompat sume uriaşe de bani. A condus campania lui Năstase. Nu e Nicuşor Constantinescu. Este Ioan Rus al Sudului. Părea intangibil. Va fi foarte greu pentru PSD să se mai dea lovit de procurorii băsişti, când îţi vine un Meleşcanu, cu turul pantalonilor încă aburind de la căldura scaunului SIE, şi spune că ancheta în dosarul Microsoft e făcută, în mare parte de FBI, în SUA. Oricât l-ai scoate de la naftalină pe Bercea, să mai scornească vreo ţigănească, subiectul Bercea s-a plictisit, nu mai are adrenalină. 

Să nu mai vorbim că norul gros şi negru al inculpărilor EADS, se prăvale ca un bivol turbat peste toate calculele tale. 

Aşa că Ponta, până la noi ordine şi idei, a închis Parlamentul. A mutat subiectul. Să se discute despre asta. Nu despre amănuntele din dosar. Care, inevitabil, ajungând şi pe mâna celor din Opoziţie, ar fi răsuflat. Vor să forţeze apariţia detaliilor la hotnews. Până atunci, mucles şi proştii la interval. Adică Tăriceanu, Firea, Şova. Clănţăii.

Parlamentul a intrat, de luni, în vacanţă. Solicitările DNA de acces la parlamentarii PSD din Dosarul Microsoft au fost puse deoparte. Să nu uităm că mai erau 10 cazuri refuzate.


populare
astăzi

1 ALERTĂ „Este o chestiune de câteva zile” / VIDEO Cea mai așteptată autostradă din România se va deschide după doi ani și jumătate de întârzieri

2 ALERTĂ Guvernul se pregătește să taie sporurile pentru bugetari începând cu 1 iulie

3 Crin Antonescu, derapaj pe rețelele de socializare. „Faptul că avem un președinte ca Nicușor Dan nu înseamnă că suntem retardați toți”

4 Contre între doi romi celebri / „De când a intrat în PSD, Florin Manole a uitat că e rom” / „Așa se întâmplă când toți liderii romilor vor să fie președin…

5 BREAKING Tentativă de lovitură de stat în Serbia? / „Planificau o schimbare violentă a puterii” / Soldați și polițiști, printre cei reținuți