ANI: 3 primari și un viceprimar - incompatibili; un viceprimar - în conflict de interese administrativ

ANI: 3 primari și un viceprimar - incompatibili; un viceprimar - în conflict de interese administrativ

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei primari și un viceprimar, precum și existența conflictului de interese de natura administrativă în cazul unui viceprimar, se arată într-un comunicat al ANI remis vineri AGERPRES.

* Potrivit sursei citate, primarul orașului Fundulea, județul Călărași, Dorel Dorobanțu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 septembrie 2012 — 29 octombrie 2013, întrucât a deținut simultan cu funcția de primar și pe cea de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Liceului Tehnologic Fundulea, încălcând, astfel, dispozițiile Legii nr. 161/2003.

* Primarul comunei Teregova, județul Caraș-Severin, Romulus Marius Damian, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 iunie 2012, întrucât deține simultan cu funcția de edil și calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Regiei Publice Locală — Ocolul Silvic Cerbu, încălcând dispozițiile Legii nr. 161/2003.

* Primarul comunei Maliuc, județul Tulcea, Aurelian Sevastian, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 8 octombrie 2012 — 4 februarie 2014, întrucât a deținut simultan cu funcția de primar și pe cea de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Maliuc, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, precum și dispozițiile art. 91, alin. (3), teza 1 din același act normativ.

Potrivit ANI, și Valer Virgil Haitău, viceprimar al comunei Sălașu de Sus, județul Hunedoara, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012, întrucât deține simultan cu funcția de viceprimar și calitatea de reprezentant în cadrul Întreprinderii Familiale Haitău Virgil Valer 'GRINGO', încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În cazul viceprimarului comunei Păulești, județul Satu Mare, Valer Șuta, a fost constatat conflictul de interese administrativ.

''În exercitarea atribuțiilor de serviciu, deși avea un interes personal patrimonial în problema supusa dezbaterilor consiliului local, a luat parte la deliberarea și adoptarea a 20 de hotărâri ale Consiliului Local Păulești, în baza cărora, din bugetul local, a fost alocată suma totală de 100.000 lei către Asociația Sportivă 'FC Unirea Păulești' (asociație în cadrul căreia deține calitatea de membru fondator), încălcând, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art. 75 și 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004.

"Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Haitău Virgil Valer nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", se arată în comunicat.

Potrivit legii, persoana (...) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…