ANM: Temperaturi de 35-36 de grade și ploi sporadice la nivelul întregii țări, în intervalul 3-16 august

ANM: Temperaturi de 35-36 de grade și ploi sporadice la nivelul întregii țări, în intervalul 3-16 august

Valul de căldură consemnat în ultimele săptămâni la nivel național va reveni în toate regiunile în următorul interval, temperaturile urmând să ajungă și la valori de 36 de grade Celsius, în timp ce nivelul precipitațiilor va continua să fie scăzut și doar cu mici reprize de ploi slabe și de scurtă durată, reiese din prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie /ANM/, valabilă în intervalul 3-16 august.

În Banat, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi, astfel că în toată regiunea se va instala și se va intensifica din nou canicula, media maximelor termice fiind în creștere de la 32 de grade, în data de 3 august, la aproximativ 36 de grade, în zilele de 6-7 august. Va urma o ușoară răcorire în perioada 8-10 august, când maximele vor fi de 33-35 de grade, tendința pentru cea de-a doua săptămână fiind de persistență a unui regim termic ridicat, local canicular. Aceeași evoluție este estimată și în regimul valorilor nocturne, acestea urmând a fi, în perioada 4-7 august, dar și în a doua săptămână a intervalului, în medie de 18-19 grade, însă local temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade. O ușoară scădere de temperatură va fi posibilă în perioada 9-11 august, când vor fi medii ale minimelor de 16-17 grade. Regimul pluviometric se va menține deficitar pe parcursul celor două săptămâni, doar izolat fiind posibile ploi slabe, de scurtă durată.

În Crișana, procesul de încălzire a vremii din prima săptămână se va concretiza prin creșterea valorilor maxime de temperatură de la medii de 32-34 de grade, în primele zile, la aproximativ 36 de grade în perioada 6-8 august, când va fi caniculă în toată regiunea. Va urma o ușoară diminuare a regimului termic diurn în perioada 9-10 august, când maximele vor fi de 33-35 de grade, tendința pentru cea de-a doua săptămână fiind de persistență a unui regim termic ridicat, local canicular. În regimul valorilor nocturne, variațiile nu vor fi importante, fiind estimată o medie de 18-19 grade, însă local temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade. O ușoară răcorire va fi posibilă în perioada 9-12 august când vor fi aproximativ 17 grade, în medie, pe regiune. Pe parcursul celor două săptămâni, regimul precipitațiilor se va menține deficitar și doar izolat sunt estimate ploi slabe, de scurtă durată, cel mai probabil în perioada 11-13 august.

În Transilvania, în intervalul 3-7 august, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că în vestul și sud-vestul regiunii se va instala din nou canicula, temperaturile maxime urmând să crească de la o medie de 30-31 de grade la aproximativ 34 de grade, în data de 6 august. Va urma o ușoară diminuare a regimului temperaturilor în perioada 8-10 august, când maximele vor fi în jurul a 32 de grade, tendința pentru cea de-a doua săptămână fiind de persistență a unui regim termic foarte ridicat, local canicular. În privința regimului valorilor nocturne, acestea vor fi în medie de 12-13 grade în primele nopți, dar și în perioada 9-11 august, când în depresiuni vor fi și valori mai mici de 10 grade, iar în restul perioadei media regională va fi de 14-15 grade. Probabilitatea de ploaie se va menține foarte redusă pe parcursul intervalului de referință, ploi de scurtă durată fiind de așteptat izolat, în special în zonele mai înalte de relief, în perioada 11-13 august.

Potrivit ANM, în Maramureș, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi în încălzire, astfel că local se va instala din nou canicula, media maximelor termice fiind în creștere de la 31 de grade, în data de 3 august, la aproximativ 35 de grade, în data de 7 august. Va fi posibilă o ușoară scădere de temperatură în perioada 8-10 august, când maximele vor fi de 33-34 de grade, tendința pentru cea de-a doua săptămână fiind de persistență a unui regim termic ridicat, local canicular. Valorile termice nocturne vor fi în medie de 15-17 grade, ceva mai scăzute în primele nopți, dar și în perioada 9-11 august. Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză regimul pluviometric se va menține deficitar, cu probabilitate foarte redusă pentru ploi izolate, de scurtă durată, în special în zonele mai înalte de relief.

În Moldova, în intervalul 3-7 august, vremea va continua să se încălzească de la o zi la alta, astfel că în sudul regiunii se va instala din nou canicula, temperaturile maxime urmând a crește de la o medie de 30-31 de grade la aproximativ 33 de grade, în data de 6 august. Tendința pentru restul intervalului va fi către un regim termic foarte ridicat, local canicular, cu o posibilă ușoară răcorire în jurul datei de 8 august. Aceeași evoluție este estimată și în regimul valorilor nocturne, cu o medie de 14-15 grade în primele nopți și 16-18 grade în restul perioadei. Regimul pluviometric se menține deficitar, probabilitatea de ploaie fiind foarte scăzută pe tot parcursul celor două săptămâni.

În cea mai mare parte a intervalului, în Dobrogea, vremea va fi călduroasă, astfel că temperaturile maxime se vor menține în general la o medie de 30-32 de grade, iar în vestul zonei izolat va fi caniculă, cel mai probabil în a doua săptămână. Minimele termice vor fi de 20-22 de grade, valori mai mici (aproximativ 19 grade, medie regională) urmând a se înregistra în primele nopți. Probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă pe tot parcursul intervalului de prognoză, averse slabe fiind posibile izolat doar în data de 5 august.

În Muntenia, vremea va deveni călduroasă în toată regiunea, astfel că vor fi maxime termice în medie de 33-34 de grade. Pe parcursul primei săptămâni va fi caniculă izolat la câmpie, iar în cea de-a doua, estimările indică un posibil val de căldură mai intens și persistent. Media minimelor termice va fi de 17-19 grade, dar în zonele joase de relief vor fi și nopți tropicale, când local temperaturile nu vor scădea sub 20 de grade. Regimul pluviometric se va menține deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, doar izolat, în estul și în sudul extrem al regiunii, fiind posibile averse slabe în zilele de 5 și 6 august.

În ceea ce privește Oltenia, vremea va deveni călduroasă în toată regiunea, astfel că vor fi maxime termice în creștere de la o medie de 31-33 de grade în primele zile, la 34-35 de grade, în jurul datei de 6 august, când local va fi caniculă. După un scurt interval cu temperaturi ceva mai scăzute (perioada 8-9 august), prognoza indică un posibil val de căldură mai intens și mai persistent. Media minimelor termice va fi de 17-19 grade, dar vor fi și nopți tropicale când local temperaturile nu vor scădea sub 20 de grade. La capitolul precipitații, regimul va fi unul deficitar pe tot parcursul următoarelor două săptămâni, doar cu totul izolat, în zonele mai înalte de relief, fiind posibile ploi de scurtă durată.

La munte, vremea se va menține caldă pe parcursul celor două săptămâni, fără variații termice semnificative, astfel că maximele vor fi, în medie, între 21 și 24 de grade, iar minimele de 13-14 grade, mai scăzute în primele nopți. Intervalul de referință va fi caracterizat de un regim pluviometric în general deficitar, ploi de scurtă durată fiind de așteptat doar izolat, în special în jurul datei de 6 august.

Estimările meteo sunt realizate de către ANM pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”