Argeș: Șapte suspecți reținuți în urma perchezițiilor într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani

Argeș: Șapte suspecți reținuți în urma perchezițiilor într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani

Șapte suspecți au fost reținuți și vor fi prezentați, joi, la Tribunalul Argeș cu propunere de arestare preventivă, în urma perchezițiilor efectuate într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.

"Dintre cele 30 de persoane care au fost conduse la audieri, șapte au fost reținute pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă", se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (JPJ) Argeș.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat și au ridicat în vederea continuării cercetărilor documente contabile și contracte de vânzare-cumpărare, 15 laptopuri, hard-diskuri și unități centrale de calculator, 32.350 de lei, 5.000 de euro și 300 de dolari.

De asemenea, au fost puse în executare ordonanțe de aplicare a măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor conturi bancare, bunuri mobile și imobile, până la acoperirea prejudiciului de 13 milioane de lei.
Polițiștii din Argeș au efectuat miercuri 34 de percheziții în cinci județe și municipiul București, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 13 milioane de lei .

Descinderile ofițerilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au avut loc în județele Argeș, Vâlcea, Olt, Ilfov, Iași și în municipiul București.

"Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2009 — 2015, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat prin interpunerea în circuitul economic a unor societăți comerciale fantomă", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeș.

AGERPRES/(AS — autor: George Onea,editor: Dănuț Pușcașu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…