Avocatul lui Mircea Moloț: Acuzațiile sunt fapte de corupție, nu abuz în serviciu sau cumpărare de influență

Avocatul lui Mircea Moloț: Acuzațiile sunt fapte de corupție, nu abuz în serviciu sau cumpărare de influență

Acuzațiile care i se aduc președintelui Consiliului Județean (CJ) Hunedoara liberalul Mircea Moloț reținut miercuri de DNA Alba Iulia, sunt fapte de corupție, printre acestea neregăsindu-se însă cele de abuz în serviciu sau de cumpărare de influență, a declarat avocatul acestuia, Radu Chiriță.

Avocatul a susținut că acuzațiile care i se aduc președintelui CJ Hunedoara nu se susțin și că acestea "sunt formulate în linii mari doar pe baza unor documente contabile", în care, însă, nu ar fi nimic ilegal.

Acuzația procurorilor DNA potrivit căreia Mircea Moloț ar fi alocat în mod preferențial bani comunei Turdaș este hilară, a susținut Radu Chiriță, în contextul în care în comuna respectivă primar este un membru al PSD.

Avocatul a mai spus că în aceeași ședință în care s-au acordat bani comunei Turdaș s-a făcut același lucru pentru alte 40 de comune, iar decizia a fost adoptată de întreg Consiliu Județean și nu de către Mircea Moloț singur.

Alături de Mircea Moloț, procurorii DNA i-au reținut și pe vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara Tiberiu Balint, pe ginerele președintelui CJ Hunedoara și pe administratorul unei societăți comerciale.

Avocatul celor din urmă, Bogdan Tomuleț, a declarat că cei doi clienți au fost reținuți pentru spălare de bani, trafic de influență și fals în înscrisuri cu semnătură privată.

"Nu am reușit până la acest moment să vedem toate probele pe care acuzarea le-a adunat", a spus Bogdan Tomuleț.

Cei patru au fost depuși în arestul IPJ Alba urmând ca joi să fie prezentați Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…