Baronul de Mehedinţi, Adrian Duicu, rămâne în arest. Avocaţii Mateuţ şi Abraham n-au reuşit să-l scoată de după gratii

Astfel, instanţa supremă a decis aseară târziu ca Adrian Duicu să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv, respingând astfel contestaţia pe care acesta a depus-o la instanţă.


Procurorii anticorupţie spun în rechizitoriu că Adrian Duicu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, avea acces nelimitat la premierul Victor Ponta şi putea oricând să ceară favoruri consilierilor de la Palatul Victoria.

Conform anchetatorilor, pe 8 iulie 2013, după şedinţa conducerii PSD, Adrian Duicu s-a întânit cu Victor Ponta la un resturant din Capitală. La finalul discuţiilor, l-a sunat pe Ionel Georgescu, un apropiat al său, şi l-a anunţat că i-a rezervat un post într-o instituţie publică.

Procurorii anticorupţie îl acuză pe Adrian Duicu că a făcut trafic de infuenţă chiar din biroul premierului pe care în numea în interceptări „şefu' al mare" sau „omu'". Imediat după apariţia primelor informaţii despre dosarul lui Adrian Duicu, Victor Ponta a decis să-şi amenajeze un birou la Ministerul Apărării Naţionale.

Premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea sau şeful Poliţiei Române, Petre Tobă sunt doar câţiva dintre cei folosiţi de baronul PSD de Mehedinţi pentru a-şi atinge scopurile, spun procurorii DNA. Adrian Duicu dorea să-şi pună apropiaţii în poziţii strategice, potrivit informaţiilor din actul de acuzare al preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi.

În acelaşi dosar este cercetat şi Constantin Ponea, fostul şef al IPJ Mehedinţi, căruia i s-a promis un post în IGPR, iar soţiei acestuia un post de procuror la DNA.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

2 Primele detalii concrete despre ancheta în care i-a fost confiscat telefonul lui Arafat

3 De citit...

4 Bolojan / Coaliția a ajuns la un acord pentru creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști și militari

5 „Băieți, săpați tranșee” / Kuleba dezvăluie cum SUA au avertizat Ucraina în 2021 despre invazia rusă, dar europenii au ignorat avertismentul