Băsescu, despre politica externă: De șase luni, parcă nu știm în ce direcție s-o luăm

Băsescu, despre politica externă: De șase luni, parcă nu știm în ce direcție s-o luăm

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat, duminică, la Iași, politica externă din ultima jumătate de an, arătând că, în acest domeniu, România trebuie să aibă "opțiuni fără dubii", iar "ambiguitatea" este "o mare greșeală".

"De șase luni, parcă nu știm în ce direcție s-o luăm. Parcă am vrea puțin și cu America, parcă am vrea puțin și cu Germania, ceva mai mult cu China și, dacă se poate, și cu Rusia. Dimensiunile României nu-i permit astfel de jocuri. Nici capacitatea economică sau capacitatea militară. România trebuie să aibă opțiuni fără dubii ori ambiguitatea care împinge în politica externă este o mare greșeală. Ani de zile se muncește la credibilizarea unei abordări, dar încrederea se pierde în câteva zile", a spus Traian Băsescu.

Ulterior, în cadrul aceleiași întruniri de la Iași, invitatul de onoare al PMP a revenit asupra acestui subiect.

"Marea prietenie româno-chineză, să-i spun așa, "marea pretinie", cu marea prietenie și lingușeală către Federația Rusă, prin participarea la festivitățile de la Baku, arată că România este pe punctul de a încerca să facă iarăși ceea ce făcea Ceaușescu, când acesta credea că România poate fi o putere globală și făcea jocuri cu toată lumea. Sau credea că le face. Superputerile nu admit parteneriatul sincer sau nu recunosc parteneriatul sincer unei țări care are o astfel de politică externă. Dacă o vom consolida așa, în ambiguitate, vor trebui din nou ani de zile pentru a reașeza România pe o linie credibilă de politică externă", a arătat Traian Băsescu.

El a mai apreciat că relația cu Federația Rusă reprezintă "un gest de ambiguitate" în politica externă a României și l-a criticat pe premierul Victor Ponta pentru prezența sa la deschiderea Jocurilor Europene, eveniment care s-a desfășurat vineri seara la Baku, Azerbaidjan.

"Chiar gestul de a fi la Baku alături de premieri și președinți din Asia centrală, în condițiile în care nici un premier din UE n-a fost și nici un președinte european n-a fost acolo ( la Baku-n.r), arată că Victor Ponta nu mai știe cum să rânjească", a spus fostul președinte.

Traian Băsescu a răspuns, duminică, invitației liderilor Partidului Mișcarea Populară de a lua parte la o întâlnire regională. La eveniment, desfășurat în prezența a peste 1.100 de membri ai formațiunii, au fost prezenți președintele PMP, Eugen Tomac, președintele Fundației Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, precum și alți lideri ai PMP.

"Dorim ca acest partid să devină vocea dreptei politice credibile, vrem ca, împreună cu președintele Traian Băsescu, să transformăm Partidul Mișcarea Populară în polul politic de dreapta, în cel mai credibil și puternic partener politic al românilor", a spus, la reuniune, Diaconescu.

Anterior acestui eveniment, membrii PMP Iași l-au ales pe deputatul Petru Movilă în funcția de președinte al filialei. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro