Candidaturile pentru șefia ANI pot fi depuse până miercuri

Candidaturile pentru șefia ANI pot fi depuse până miercuri

Dosarele de candidatură pentru selecția președintelui Agenției Naționale de Integritate (ANI) pot fi depuse până miercuri. Consiliul Național de Integritate (CNI) a anunțat, pe 30 iunie, declanșarea procedurii de selecție a șefului ANI, funcție rămasă vacantă în urma demisiei lui Horia Georgescu, trimis în judecată de DNA în dosarul ANRP.

Concursul pentru ocuparea funcției de președinte al ANI constă într-o probă scrisă și în susținerea unui interviu.

Proba scrisă se va susține în 24 august, ora 12,00, iar interviul în 11 septembrie, ora 11,00, ambele la sediul Agenției Naționale de Integritate.

"Dosarele de candidatură se depun până la data de 22 iulie 2015. Acestea vor conține documentele prevăzute la art. 12 din Regulamentul de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcțiilor de președinte și/sau vicepreședinte ai Agenției Naționale de Integritate, aprobat prin Hotărârea CNI nr. 2/ 2007. Planurile de management pe baza cărora se vor susține interviurile se depun la sediul Agenției, în aceleași condiții ca dosarele de candidatură, începând cu data de 24 iulie 2015, până pe data de 14 august 2015", anunța CNI. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Bolojan, prima mare mutare pentru combaterea marii evaziuni fiscale!

2 Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026

3 VIDEO Cine controlează lumea / Pentru cei care nu înțeleg ce se întâmplă: 10 întrebări / Pentru cei care cred că înțeleg: știți ce urmează?

4 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

5 Fotografii de la SRI antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”