CCR discută în 29 decembrie sesizarea PNL privind bugetul

CCR discută în 29 decembrie sesizarea PNL privind bugetul

Curtea Constituțională va discuta pe 29 decembrie sesizarea PNL privind bugetul de stat pe anul 2015, au anunțat luni oficiali ai CCR.

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost aprobat duminică de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Parlamentarii au votat bugetul de stat cu 339 voturi "pentru" și 141"împotrivă".

Ulterior, deputatul liberal Eugen Nicolăescu a informat că grupurile parlamentare ale PNL vor contesta la Curtea Constituțională bugetul de stat pe anul 2015, pe motiv că este neconstituțional. "Avem două argumente: principiul legalității și principiul respectării angajamentelor internaționale", a explicat Nicolăescu, în plenul Parlamentului.

El a adăugat că grupurile PNL au votat împotriva bugetului propus pentru 2015, pentru că acesta "în loc să lupte împotriva corupției, stimulează corupția".

"Acest buget, în opinia noastră, continuă risipa resurselor bugetare, continuă să dea slobod evaziunii fiscale și, mai ales, în loc să lupte împotriva corupției, stimulează corupția. De asemenea, este un buget care, împotriva afirmațiilor demagogice făcute, de la această tribună, de reprezentanții Puterii, nu creează locuri de muncă, ci, dimpotrivă, micșorează orice speranță a cetățenilor acestei țări de a-și mai găsi un loc de muncă", a spus Nicolăescu.

În replică, premierul Victor Ponta a făcut un apel la responsabilitate, arătând că eventuala contestare la Curtea Constituțională a bugetului de stat pe 2015 va determina amânarea creșterii pensiilor, acordarea subvențiilor sau reducerea TVA în turism.

"Înțeleg poziții politice și politicianiste însă vreau să transmit tuturor cetățenilor acestei țări că, în măsura în care acest buget va fi contestat la Curtea Constituțională și nu va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015, toți cei care așteaptă pensiile mărite, subvențiile, cei care vând pachete de turism cu TVA-ul redus vor aștepta degeaba și vor trebui să-i întrebe pe colegii care contestă la Curtea Constituțională de ce nu se măresc pensiile", spunea Ponta, tot duminică, de la tribuna Parlamentului.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…