Cioloș: Guvernul discută constituirea comisiilor de insolvență - etapă pentru implementarea legii insolvenței persoanei fizice

Cioloș: Guvernul discută constituirea comisiilor de insolvență - etapă pentru implementarea legii insolvenței persoanei fizice

Premierul Dacian Cioloș a cerut, miercuri, miniștrilor să respecte planurile de măsuri pentru implementarea legilor pe care Executivul a fost nevoit să le proroge, precizând că Guvernul discută, în acest sens, constituirea comisiilor de insolvență.

Prim-ministrul a amintit, la începutul ședinței de Guvern, că pe ordinea de zi se află constituirea comisiilor de insolvență la nivel central și teritorial, o primă etapă în implementarea legii insolvenței persoanei fizice a cărei aplicare a fost prorogată deoarece nu erau pregătite unele măsuri.

"Astăzi, avem pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind constituirea comisiilor de insolvență la nivel central și teritorial prevăzute de Legea 151. Știți că am fost nevoiți să prorogăm această lege tocmai că implementarea ei nu era pregătită cu anumite măsuri", a precizat Dacian Cioloș.

El a cerut miniștrilor care au ordonanțe de prorogare a unor legi să respecte măsurile pentru implementare acestora, astfel încât să următorul Guvern să nu mai fie obligat să amâne din nou aceste acte normative.

"V-am cerut fiecăruia dintre dumneavoastră care ați venit cu ordonanțe de prorogare a unei legi să vă prevedeți planuri de măsuri pentru a pregăti implementarea acestor legi. Avem astăzi pentru pregătirea implementării legii insolvenței persoanei fizice, avem deci o primă etapă pe care o avem pe ordinea de zi. Voiam să vă atrag atenția, în acest context, toți cei care aveți astfel de ordonanțe de prorogare și care ați avut atașat un plan de măsuri pentru a putea pregăti implementarea acestor legi, să fiți foarte atenți să respectați aceste programe pentru ca să nu mai fie obligat următorul Guvern să proroge din nou aceste legi", a spus Cioloș.

Guvernul a decis, în ședința din 23 decembrie 2015, prorogarea cu un an, până în decembrie 2016, a aplicării Legii privind insolvența persoanelor fizice. "S-a ajuns în această situație deoarece niciunul dintre pașii de implementare prevăzuți în lege nu a fost atins, deși în lege au fost prevăzute termene concrete. Astfel că Guvernul a fost nevoit, deși nu a dorit, să amâne aplicarea acestei legi până în decembrie 2016. Totodată, avem stabilit un plan de acțiune ca acești pași să fie implementați", preciza atunci purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...