Codrin Ștefănescu (PSD): De ce ascunde PNL cazul Predoiu-Ialomițianu?

Codrin Ștefănescu (PSD): De ce ascunde PNL cazul Predoiu-Ialomițianu?

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, solicită conducerii PNL să răspundă dacă știe de cercetarea liberalilor Cătălin Predoiu și Gheorghe Ialomițianu într-un dosar disjuns din "Gala Bute" pe motiv că și-ar fi îndeplinit "defectuos atribuțiile".

"În ultimele zile, în mass-media și în spațiul public au apărut o serie de informații și documente acuzatoare care vizează activitatea lui Cătălin Predoiu, în calitate de ministru al Justiției în guvernul Boc și a lui Gheorghe Ialomițianu, ministru de Finanțe în același guvern. În acest sens, adresez co-președinților noului PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, o întrebare de maxim interes la care aștept un răspuns public: Știe conducerea noului PNL de faptul că, urmare a sesizării Corpului de Control al Primului Ministru, Cătălin Predoiu și Gheorghe Ialomițianu sunt cercetați pentru că și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, într-un dosar disjuns din dosarul 'Gala Bute', dosar în care Elena Udrea a fost arestată preventiv și trimisă în judecată?", a afirmat Ștefănescu potrivit unui comunicat de presă transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Predoiu a semnat Nota de fundamentare a actului normativ privind Programul anual de marketing și promovare turistică, în care era inclus și evenimentul Gala Bute, fără ca proiectul actului normativ să fie transmis oficial Ministerului Justiției pentru avizare, iar Ialomițianu a semnat aceeași notă de fundamentare, contrar punctului de vedere formulat de direcțiile de specialitate din Ministerul Finanțelor.

"Dacă aceste lucruri sunt cunoscute de conducerea noului PNL, întreb și eu, așa cum se întreabă și opinia publică, de ce este bine ascuns, sub preșul din Modrogan, acest caz extrem de important? Insist să mi se răspundă la această întrebare, întrucât ipocrizia celor de la PNL este cu atât mai mare cu cât cer insistent demisia lui Victor Ponta, de altfel anchetat pentru o faptă comisă acum opt ani, în calitate de simplu avocat. În schimb, liderii așa-zisei opoziții insistă să-i prezinte cu fast pe 'mult prea curații și reformiștii' Cătălin Predoiu ca premierul 'Guvernului Meu', iar pe Gheorghe Ialomițianu ca viitor ministru de Finanțe", a adăugat Ștefănescu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu