Codul de etică: Parteneriatele educaţionale să nu ducă la prozelitism religios şi partizanat politic

Codul de etică: Parteneriatele educaţionale să nu ducă la prozelitism religios şi partizanat politic

Cadrele didactice pot încheia parteneriate cu reprezentanţii comunităţii locale, cu ONG-uri şi cu agenţi economici, pentru servicii educaţionale de calitate, dar fără a implica activităţi care să ducă la prozelitism religios şi partizanat politic sau la exploatarea prin muncă a elevilor.

Codul de etică: Parteneriatele educaţionale să nu ducă la prozelitism religios şi partizanat politic (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Prevederea este cuprinsă în proiectul Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar, aflat în curs de finalizare la Ministerul Educaţiei.

Puteţi dezbate prevederile Codului etic din educaţie aici.

Potrivit proiectului, profesorii vor putea încheia parteneriate cu instituţiile şi cu reprezentanţii comunităţii locale, pentru a se sprijini reciproc, în scopul furnizării unor servicii educaţionale de calitate.

Proiectul Codului de etică mai prevede că profesorii pot semna parteneriate cu organizaţiile neguvernamentale care activează în domeniul educaţiei, dar şi cu agenţi economici, pentru oferirea unor servicii educaţionale de calitate.

În cadrul acestor parteneriate nu vor fi desfăşurate activităţi care să conducă la prozelitism religios şi partizanat politic şi nici acţiuni care pun în pericol integritatea fizică şi morală a elevilor sau care permit exploatarea prin muncă a acestora, se mai arată în proiectul Codului etic.

Documentul mai prevede că profesorii trebuie să furnizeze informaţii către instituţiile de stat implicate în protejarea drepturilor copilului, atunci când interesul sau nevoia de protecţie a copilului impune acest lucru.

De asemenea, în relaţia cu instituţiile şi reprezentanţii comunităţii locale, persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice, trebuie să respecte şi să aplice mai multe norme de conduită.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie , a anunţat recent că proiectul Codului de etică ar putea fi aprobat în această vară, astfel încât să fie aplicat odată cu începerea noului an şcolar 2014-2015.

Pricopie a precizat că Ministerul Educaţiei va elabora un Cod de etică general şi fiecare unitate de învăţământ va adăuga acestuia problemele specifice.

Totodată, în fiecare unitate de învăţământ trebuie să existe o comisie de etică, a mai spus ministrul Educaţiei.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina