Dan Voiculescu va executa pedeapsa în regim închis

Dan Voiculescu va executa pedeapsa în regim închis

Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), va executa pedeapsa în regim închis, a decis, luni, o comisie din cadrul Penitenciarului Rahova.

Dan Voiculescu va executa pedeapsa în regim închis (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Aceeaşi comisie va stabili şi în ce penitenciar va executa pedeapsa Voiculescu.

Perioada de carantină de 21 de zile pentru condamnaţii din dosarul ICA s-a încheiat în 28 august.

Legea prevede că persoanele condamnate la mai mult de trei ani de închisoare execută pedeapsa în regim închis. Regimul de detenţie se stabileşte şi în funcţie de vârsta deţinutului, starea de sănătate şi antecedentele penale ale acestuia.

Dan Voiculescu are 67 de ani, iar Gheorghe Mencinicopschi, condamnat în acelaşi dosar, 65 de ani. Potrivit prevederilor legale, ei ar putea fi eliberaţi după ce execută o treime din pedeapsă, întrucât au împlinit 60 de ani.

Voiculescu, alături ceilalţi şase condamnaţi la pedepse cu executare din dosarul ICA - Sorin Pantiş, Jean Cătălin Sandu, Corneliu Popa, Flavius Adrian Pop , Vlad Nicolae Săvulescu şi Gheorghe Mencinicopschi - se află încarceraţi, din 8 august, la Penitenciarul Rahova.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...