Deputatul Vlad Cosma și tatăl său Mircea Cosma, la DNA Ploiești

Deputatul Vlad Cosma și tatăl acestuia, Mircea Cosma, președinte al Consiliului Județean Prahova, urmăriți penal în dosarul de corupție al lui Iulian Herțanu, s-au prezentat marți dimineață la sediul DNA Ploiești. Surse judiciare au declarat că procurorii vor dispune în cursul acestei zile prelungirea măsurii controlului judiciar luată față de cei doi.

Tot marți sunt așteptați la sediul DNA Ploiești și alți inculpați în acest dosar, printre care și deputatul Sebastian Ghiță, procurorii urmând să dispună și față de acesta prelungirea controlului judiciar.

Iulian Herțanu, acționar la SC Grossman Engineering Group SRL, a fost arestat preventiv pe 18 februarie și plasat ulterior în arest la domiciliu, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și evaziune fiscală.

Aceleași acuzații au fost reținute și în cazul oamenilor de afaceri Mihail Marian Coman și Vladimir Răzvan Ciorbă.

În aceeași cauză, sunt cercetați sub control judiciar Mircea Cosma, președinte al CJ Prahova, și deputații Vlad Cosma și Sebastian Ghiță, cei din urmă fiind acuzați de sprijinire a unui grup infracțional organizat.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus începerea urmăririi penale și împotriva omului de afaceri Liviu Munteanu, a directorului de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, și a directorului SC Grossman, Ilie Drăgan.

Procurorii le-au mai audiat în această cauză pe mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, și pe sora acestuia, Alexandra Herțanu.

Cercetările în acest dosar vizează modul în care a fost acordat în ianuarie 2012 un contract având ca obiect "Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic" de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Fostul premier Tudose îndeamnă oamenii să voteze cu Iohannis! „Nu e vorba despre un vot cu inima, ci despre un…

2 LIVE Peste 50.000 de români au votat deja în diaspora / GRAFIC Prezența la urne, mai mare decât în primul tur a…

3 Dăncilă, călcată-n picioare de o fostă jurnalistă RTV: „Să-ți fie rușine! I-ai învrăjbit pe români mințind că …

4 HOPA! Dăncilă a predat Organizarea întreprinderii socialiste. A picat treapta I, a IIa și admiterea la faculta…

5 BREAKING Ce scrie în raportul Jandarmeriei despre 10 august, păstrat secret până săptămâna trecută

recomandări

Te ia DNA: Chiru Cristian Florin

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Da, pisica asta chiar există