Directorul Hidro Prahova, adus la DNA Ploiești în dosarul Herțanu

Directorul Hidro Prahova, adus la DNA Ploiești în dosarul Herțanu

Directorul SC Hidro Prahova, Adrian Semcu, a fost adus miercuri dimineață la sediul DNA Ploiești unde va fi audiat de procurori în dosarul lui Iulian Herțanu care vizează mai multe infracțiuni în legătură cu un proiect pe fonduri europene.

La intrarea în sediul DNA, Semcu a spus, răspunzând unor întrebări, că nu știe de ce se află aici, el refuzând să răspundă atunci când a fost întrebat dacă îl cunoaște pe Iulian Herțanu.

Semcu este de câteva săptămâni directorul SC Hidro Prahova, societate la care acționar majoritar este Consiliul Județean (CJ) Prahova și prin care se desfășoară un proiect pe fonduri europene care vizează reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare din județ.

Semcu a mai fost parlamentar, prefect de Prahova dar și vicepreședinte al CJ.

Potrivit unor surse judiciare, la sediul DNA Ploiești va mai fi audiat și Gheorghe Boeru, președinte al Romair Colsunting, acesta oferind servicii de consultanță în cadrul Hidro Prahova.

Iulian Herțanu, acționar la SC Grossman Engineering Group SRL, a fost arestat preventiv pe 18 februarie și plasat ulterior în arest la domiciliu, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și pentru evaziune fiscală.

Aceleași acuzații au fost reținute și în cazul oamenilor de afaceri Mihail Marian Coman și Vladimir Răzvan Ciorbă.

În aceeași cauză, sunt cercetați sub control judiciar Mircea Cosma, președinte al CJ Prahova, și deputații Vlad Cosma și Sebastian Ghiță, cei din urmă fiind acuzați de sprijinire a unui grup infracțional organizat.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus începerea urmăririi penale și împotriva omului de afaceri Liviu Munteanu, a directorului de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, și a directorului SC Grossmann, Ilie Drăgan.

Procurorii le-au mai audiat în această cauză pe mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, și pe sora acestuia, Alexandra Herțanu.

Cercetările în acest dosar vizează modul în care a fost acordat în ianuarie 2012 un contract având ca obiect "Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic" de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL.

DNA susține că, în perioada 2011 — 2015, Iulian Herțanu — administrator de drept și, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al SC Grossman Engineering Group SRL și angajat al CVR Asfalt Construct Group SRL, Vladimir Ciorbă — administrator/asociat la CVR Asfalt Construct Group SRL și CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL și Mihail Coman — administrator/asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA (în calitate de consilier al directorului general) au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și însușirii nelegale a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit de Virgiliu Roman, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma a fost atins, spun anchetatorii, urmărirea penală relevând deturnarea și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei și sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei (din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit). AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Șoșoacă, la Ambasada Rusiei cu șeful Sputnik din România

2 Dezvăluiri jenante despre ancheta asasinatului de la Arad

3 Așa o fi?

4 Momente șocante la Euro 2020: Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren / Anunțul UEFA: Starea sa a fost stabiliza…

5 Cine este proprietarul din acte al mașinii de 380.000 € pe care o conduce Loredana Chivu?!