Doi foști primari ai Hunedoarei, condamnați la mulți ani de închisoare

Doi foști primari ai Hunedoarei, condamnați la mulți ani de închisoare

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința definitivă în al doilea dosar în care foștii edili ai municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada și Robert Dan, au fost judecați pentru infracțiuni săvârșite în perioada în care se aflau în fruntea instituției. În același dosar au fost judecați și doi foști angajați ai primăriei, respectiv Daniela Căpâlnă și Ioan Țiplea, alături de Gligor Hada, tatăl fostului primar Ovidiu Hada. Este vorba de apelurile formulate de cei cinci inculpați față de sentința Curții de Apel Alba Iulia, prin care patru dintre ei au fost condamnați la ani grei de pușcărie.

Potrivit sentinței date de ÎCCJ: “magistrații au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Ovidiu Hada, Robert Dan, Daniela Căpâlnă, Ioan Țiplea și Gligor Hada şi de părţile responsabile civilmente SC Pavaje Complex SRL Deva şi Asociaţia Misionar Umanitară Maranatha împotriva sentinței date de Curtea de Apel Alba Iulia din 11 decembrie 2013”.

Astfel, Ovidiu Hada, Robert Dan, Daniela Căpâlnă și Ioan Țiplea vor avea de executat cinci ani de închisoare cu executare, iar Gligor Hada va avea de achitat amenda penală de 15.000 de lei, așa cum a hotărât prima instanță. Principalele infracțiuni pentru care au fost judecați în acest dosar sunt cea de abuz în serviciu, conflict de interese și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În prezent, foștii edili și cei doi angajați ai Primăriei municipiului Hunedoara se află la închisoare unde execută pedepsele primite în primul dosar, sentința definitivă fiind pronunțată în luna octombrie 2013. Ovidiu Hada și Ioan Țiplea au de executat cinci ani, iar Robert Dan și Daniela Căpâlnă câte trei ani de pușcărie. Dintre toți, Robert Dan mai are o condamnare de trei ani de închisoare, pe care a primit-o într-un alt dosar în care a fost judecat tot pentru infracțiuni pe care le-a făcut în timpul în care era viceprimar al municipiului Hunedoara.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

3 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”