Dosarul 'Mită la PSD': DNA cere ÎNCHISOARE cu EXECUTARE pentru Ioan Niculae și Bunea Stancu

Dosarul 'Mită la PSD': DNA cere ÎNCHISOARE cu EXECUTARE pentru Ioan Niculae și Bunea Stancu

Un procuror de la DNA a cerut joi magistraților de la Curtea de Apel București condamnarea lui Ioan Niculae și a lui Gheorghe Bunea Stancu la pedepse în regim de detenție, în cadrul procesului "Mită la PSD". Procurorul DNA a spus în sala de judecată că Ioan Niculae și-a nuanțat declarația dată joi în instanță.

"A spus inițial că nu i s-a cerut niciodată să sponsorizeze un partid. Dintr-o dată și-a adus aminte că da", a explicat procurorul.

De altfel, Ioan Niculae a dat o declarație la termenul de joi al procesului.

"Îmi mențin declarațiile anterioare. În anul 2009, eram președinte Interagro, companie care la rândul ei era acționară în alte 27 de firme. Activitatea noastră este în proporție de 95% pe activitate de producție, nu și servicii. În august 2008, lumea a intrat în criză economică și am fost printre primii afectați. Am achiziționat terenuri în București și în zone limitrofe. Din grup fac parte și două firme de construcții. Am o luat printr-o firmă teren de 100 milioane de euro la Zimnicea. A trebuit să oprim activitatea de îngrășăminte chimice. Investițiile imobiliare ar putea să fie profitabile, toată lumea ne spunea asta. În februarie 2009, împreună cu directorii noștri am participat la o conferință care confirma zvonurile crizei din construcții. În aprilie 2009, am hotărât să căutăm o firmă pentru elaborarea unui studiu de piață. A fost singura mea implicare în calitate de membru al CA. Am hotărât că era nevoie de acest studiu. Contractul a fost semnat pe 3 sept 2009, eu l-am văzut peste câteva zile", a spus Ioan Niculae.

În legătură cu declarația dată de Viorel Hrebenciuc în dosar, Ioan Niculae consideră că ea nu corespunde adevărului.

"Recunosc întâlnirea de pe 28 octombrie. Am luat registrul de intrare de la Interagro. A existat un telefon de la poartă când mi s-a spus că sunt căutat de Viorel Hrebenciuc. Discuția a durat 15 minute. La final m-a întrebat dacă sunt de acord să finanțez campania lui Mircea Geoană. Nu a precizat sub ce formă. Eram surprins de propunere, era pentru prima dată. Am spus că aș putea să sponsorizez, dar sa fie legal și plătit prin bancă. A rămas că mă va căuta ulterior. Nu a mai revenit. Dacă doream să sponsorizez un partid, o puteam face legal, fără să risc nimic (...) Pe Bunea Stancu îl știu din 1978, soțiile noastre fiind din același sat de lângă Brăila și chiar sunt rude", a adăugat Ioan Niculae.

Dosarul se află în faza de apel, după ce pe 20 noiembrie 2013 Judecătoria Sectorului 1 a decis achitarea lui Gheorghe Bunea Stancu și a lui Ioan Niculae.

Alături de aceștia au mai fost achitați și ceilalți inculpați din dosar, Gheorghe Teodorescu și Viorel Bărac.

Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată pe 11 ianuarie 2012 pe președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, și pe omul de afaceri Ioan Niculae, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană.

Bunea Stancu, care era și președinte al Organizației Județene Brăila a PSD, a fost acuzat de folosirea influenței și autorității ce rezultă din funcția de conducere într-un partid pentru a obține pentru altul bani sau foloase necuvenite, iar Ioan Niculae, acționar principal al grupului Interagro SA, a fost acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În același dosar au fost deferiți justiției Gheorghe Teodorescu, acționar al SC Insomar SRL, și Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, ambii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al Organizației Județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială desfășurată la sfârșitul anului 2009 pentru susținerea candidatului PSD Mircea Geoană. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...