Dragnea: Sper că instanța hotărăște pedeapsa, nu procurorul

Dragnea: Sper că instanța hotărăște pedeapsa, nu procurorul

Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că în rechizitoriul care a fost întocmit în dosarul ''Referendumul'' nu a găsit, nici el și nici avocații, probe care să demonstreze că există faptele pentru care este acuzat. ''În continuare susțin cu tărie nevinovăția mea. Nu am găsit în rechizitoriu vreo probă prin care să se demonstreze că există faptele (...) Îmi susțin în continuare cu tărie nevinovăția, cred că acuzațiile care mi-au fost aduse pleacă de o la o premisă greșită și periculoasă pentru România. (...) Unii cetățeni ar putea înțelege că dreptul la vot este o infracțiune. (...) Cred că am adus suficiente argumente, probe, care vin în sprijinul afirmațiilor mele pentru a fi achitat'', a declarat Dragnea, la ieșirea de la ÎCCJ.

Întrebat dacă își reproșează ceva, ministrul a spus că a fost afectat când a văzut toți inculpații — bătrâni, femei gravide.

''Nu poți să-și reproșezi că exiști, că faci parte dintr-un partid, că faci parte dintr-o echipă mare de la PSD, PNL, PC. (...) Sper că instanța va hotărî pedeapsa, nu procurorul. Am fost afectat când am văzut toți inculpații (...). Asta mă afectează cel mai mult, după aproape trei ani de proces nu mai ai emoții'', a adăugat Liviu Dragnea.

Întrebat despre afirmațiile procurorilor privind faptul că ar fi luat legătura cu martorii pentru a conveni ce vor declara în instanță, Dragnea s-a arătat surprins de asemenea declarații și că "în fața unei instanțe la Curtea supremă cineva își dă cu părerea".

"Resping categoric orice afirmație de genul ăsta, pe care bineînțeles că nu o probează, așa cum nu au probat niciun fel de afirmație din rechizitoriu", a arătat Dragnea, care a descris ca apăsătoare atmosfera din sala de judecată.

Instanța supremă a stabilit termen în data de 6 mai pentru luarea unei decizii în acest dosar.

Procurorul de ședință al DNA a cerut miercuri pedeapsă cu executare pentru acuzațiile care i se aduc lui Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul". El nu a formulat un cuantum al pedepsei și a spus că este atributul instanței supreme să o stabilească.

"Considerăm că martorii propuși în apărare au discutat înainte de termen cu inculpatul pentru a cădea de acord ce să spună în instanță", a spus procurorul de ședință.

El a precizat că folosul necuvenit pe care îl urmărea Dragnea era îndeplinirea cvorumului la referendum.

Procurorul a mai cerut și aplicarea pedepsei complementare în cazul lui Liviu Dragnea, pe lângă pedeapsa cu executare. Totodată, el a afirmat că s-a dispus trimiterea în judecată a celorlalți inculpați pentru complicitate morală la fraudarea referendumului.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală necuvenite pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu