Dragoș Băsescu, cercetat sub control judiciar pe cauțiune; suma stabilită -10.000 de lei

Dragoș Băsescu, cercetat sub control judiciar pe cauțiune; suma stabilită -10.000 de lei

Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte Traian Băsescu, este cercetat de procurorii anticorupție sub control judiciar pe cauțiune, fiind stabilită suma de 10.000 de lei. Avocatul lui Dragoș Băsescu, Cristian Ene, a declarat miercuri, la ieșirea de la DNA, că procurorii au dispus această măsură față de clientul său și că acesta se va prezenta în fața anchetatorilor ori de câte ori va fi chemat.

"Ni s-a adus la cunoștință o posibilă faptă de trafic de influență. Am dat declarații, am lămurit situația din acest punct de vedere, fapt pentru care s-a dispus doar control judiciar pe cauțiune, în cuantum de 10.000 de lei. Pentru următoarea perioadă ne vom prezenta în continuare dacă DNA va considera că mai e nevoie să lămurim alte aspecte", a precizat Ene.

Dragoș Băsescu nu a dorit să facă declarații presei.

El a fost adus cu mandat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiat în dosarul în care sunt cercetați omul de afaceri Sergiu Lucinschi, avocatul Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, procurorul Remus Jurj și un ofițer de poliție din DIICOT.

Potrivit unor surse judiciare, Dragoș Băsescu este acuzat trafic de influență, după ce ar fi cerut omului de afaceri Sandu Staicu un milion de euro, cu ajutorul unui complice, pentru a-i rezolva problemele judiciare într-un dosar instrumentat de procurorul Remus Jurj, de la DIICOT.

Dragoș Băsescu, arată sursele, ar fi pretins inițial 500.000 de euro pentru ca omul de afaceri să nu fie arestat preventiv în urma contestației DIICOT și încă 500.000 de euro pentru ridicarea sechestrului pe avere.

Banii urmau să fie disimulați într-un contract fictiv de consultanță cu o firmă internațională. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”