Echipajele de intervenție au verificat luni 50 de trasee montane; pilotul planorului dispărut nu a fost găsit

Echipajele de intervenție au verificat luni 50 de trasee montane; pilotul planorului dispărut nu a fost găsit

Pilotul planorului dispărut nu a fost găsit nici în cea de-a patra zi de căutări, când dispozitivul extins format din echipajele de intervenție aparținând MAI, MApN, Salvamont și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență a verificat 50 de trasee montane, acțiune la care au participat peste 1.350 de pompieri, jandarmi, salvamontiști, polițiști, militari și voluntari.

"Începând de vineri dimineață, din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, au fost mobilizate resurse aeriene importante de la Inspectoratul General de Aviație al MAI și de la MApN, care au desfășurat misiuni de monitorizare din aer a unor zone montane din nouă județe. Arealul de survol s-a întins de-a lungul munților pe o suprafață situată între Munții Făgăraș, Leaota, Bucegi — Întorsura Buzăului — Piatra Neamț. Pe lângă elicopterele MAI și MApN, în aceste misiuni au fost integrate și capabilități asigurate de Ministerul Transporturilor și piloți civili ai Aeroclubului României", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne remis luni AGERPRES.

Aeronavele au survolat luni și ultimele arii din zona de căutare, iar de marți acest tip de misiuni aeriene urmează să se realizeze punctual, în cazul existenței unor indicii sau informații relevante.

Zilnic, la acțiunile de căutare la sol au participat, în medie, peste 900 de forțe, misiunile ajungând și până la 12 ore de efort susținut în zone montane împădurite și greu accesibile. În aceste patru zile s-au parcurs 129 de trasee montane.

"În această perioadă au fost organizate două tabere destinate celor peste 200 de forțe ale inspectoratelor pentru situații de urgență care au fost dislocate de la nouă unități din țară. În cursul zilei de ieri s-a realizat o rotație a acestor forțe, cei sosiți urmând să rămână până la finalul misiunilor", se arată în comunicat.

Căutările terestre vor continua și în zilele următoare în zonele unde luni nu s-a reușit parcurgerea perimetrelor repartizate, singurele forțe care se vor întoarce la unități fiind cele din Dâmbovița și Sibiu unde activitățile au fost finalizate.

În cele patru zile de căutări extinse, echipele de salvatori au primit diverse informații în legătură cu posibila dispariție a planorului și le mulțumesc celor care au dorit să sprijine această misiune, până în prezent fiind primite peste 40 de apeluri telefonice la 112, dar și informații de la turiști sau postate pe site-urile instituționale, așa cum au fost fotografiile de sâmbătă. Toate aceste informații au fost verificate, a precizat sursa citată.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...