Evaluare: Absolvenții de clasa a VIII-a au avut de rezolvat cerințe pe baza unui text din Petre Ispirescu

Evaluare: Absolvenții de clasa a VIII-a au avut de rezolvat cerințe pe baza unui text din Petre Ispirescu

Absolvenții de clasa a VIII-a au avut de rezolvat luni, la primul subiect al evaluării la limba și literatura română, mai multe cerințe pe baza fragmentului "Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos" de Petre Ispirescu. Tot la acest subiect, absolvenții de gimnaziu au avut de redactat o compunere de 150 — 250 de cuvinte în care să motiveze apartenența la specie a basmului popular "Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos", valorificând textul dat.

La subiectul al doilea, absolvenții de clasa a VIII-a au avut de rezolvat câteva cerințe pe baza textului "Este ziua iei românești, piesa vestimentară care nu se demodează niciodată", semnat de Oana Antonescu, material care a apărut în ziarul Adevărul.

De asemenea, tot la acest subiect candidaților li s-a cerut să redacteze în 80 — 150 de cuvinte o narațiune în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zi de sărbătoare.

Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut luni prima probă a evaluării naționale, cea la limba și literatura română, potrivit calendarului aprobat de MECȘ.

Marți, elevii aparținând minorităților naționale vor susține evaluarea la limbă maternă.

Ultima probă, cea la matematică, va fi susținută pe 24 iunie, iar rezultatele vor fi afișate pe 26 iunie, până la ora 16,00. În aceeași zi, între orele 16,00 — 20,00, se vor putea depune contestațiile, care vor fi rezolvate în perioada 27 — 29 iunie.

Rezultatele finale după contestații se vor afișa pe 30 iunie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință