Femeia rănită în explozia de la fabrica de pâine din Brașov a murit

Femeia în vârstă de 51 de ani rănită grav în urma exploziei produse la moara unei fabrici de pâine din Brașov a decedat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică la Spitalul Clinic Județean de Urgență. 

"Insuficiența respiratorie s-a agravat, nu s-a mai ventilat mecanic, a intrat în stop cardiorespirator și a decedat aproape de miezul nopții. Femeia a fost internată de la început la Secția de Terapie Intensivă în stare gravă, iar medicii au făcut toate eforturile pentru a o salva, dar în momentul în care plămânii cedează, nu se mai poate face nimic", a precizat, duminică, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Daniela Neculoiu.

Alți trei răniți în explozie, care sunt internați la secția de chirurgie plastică a Spitalului Clinic Județean de Urgență, se află în stare bună și vor mai rămâne câteva zile în spital pentru tratament, dar viața nu le este opusă în pericol, a precizat dr. Daniela Neculoiu.

Un alt rănit în explozia de la moara fabricii de pâine, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a murit săptămâna trecută după ce a fost transferat de la Brașov la un spital din Graz, Austria. Prima victimă a fost înregistrată la câteva ore de la incident.

La începutul lunii noiembrie, la societatea de morărit ''Șapte Spice'' Râmnicu Vâlcea — Punct de lucru Brașov a avut loc o explozie urmată de un incendiu. Trei persoane au murit, trei sunt spitalizați. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Alerte de vânt puternic în șapte județe: maximele ajung însă la 26 de grade

4 Portița din Pacific / insula unde chinezoaicele nasc copii cu cetățenie SUA

5 Apar amănuntele / Romgaz risca pierderi uriașe din gazul american promovat de PSD