Forumul Judecătorilor din România: CSM menține propunerile inacceptabile de modificare a legilor justiției

Forumul Judecătorilor din România: CSM menține propunerile inacceptabile de modificare a legilor justiției

Asociația Forumul Judecătorilor din România (FJR) apreciază ca fiind inacceptabile propunerile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de modificare a legilor justiției, întrucât ar nesocoti voința magistraților.

"Față de ordinea de zi a ședinței plenului CSM din data de 27 octombrie 2015, (...) aducem la cunoștința corpului profesional al magistraților și a societății civile faptul că, așa cum rezultă din materialele Direcției Legislație, Documentare și Contencios, CSM nesocotește grav voința magistraților întruniți în adunările generale din luna septembrie 2015, convocate ca urmare a protestului de amploare din timpul vacanței judecătorești, prin menținerea în continuare a unor propuneri inacceptabile de modificare a legilor justiției.

CSM pare că dorește să se asigure că în funcțiile de execuție se va promova în realitate pe bază de dosar de evaluare a activității judiciare, care să anihileze promovarea pe bază de examinare obiectivă a cunoștințelor juridice, în pofida tuturor recomandărilor Comisiei Europene din urmă cu aproximativ 10 ani, recomandări care la acea dată au condus la instituirea promovării exclusiv pe bază de concurs", se arată într-un comunicat al FJR transmis marți AGERPRES.

În comunicatul semnat de copreședintele asociației, judecătorul Dragoș Călin, sunt invocate rapoartele MCV, care au apreciat evoluția magistraturii în ultimii ani, ceea ce ar indica faptul că modalitatea de promovare pe bază de merite constituie baza asigurării unui corp judiciar independent și liber de orice fel de influențe, atât din interior, cât și din exterior.

"Revenirea la promovarea pe criterii subiective, lipsite de orice control obiectiv din partea magistraților, de orice posibilitate de contestare și previzibilitate, va lipsi sistemul judiciar de această bază. (...) Atragem atenția că modificările dorite de CSM privitoare la promovare prin comisia care le-a propus au fost respinse de Adunările Generale cu peste 600 de voturi împotrivă", se mai precizează în comunicat.

În aceste condiții, FJR solicită plenului CSM să respingă propunerile de instituire a unui examen de promovare în funcții de execuție "prin introducerea unui criteriu subiectiv și de natură să conducă la nașterea unui clientelism atât în interiorul, cât și din exteriorul sistemului".

Membrii CSM sunt invitați să reflecteze atent asupra consecințelor modificărilor pe care le propun, apreciindu-se că acestea sunt axate în principal pe împiedicarea promovării pe criterii performante, pe favorizarea unor categorii de magistrați detașați doar în anumite structuri în vederea luării în considerare a vechimii la promovare, fără argumente concrete și logice.

"Este inexplicabilă graba cu care CSM pregătește acest 'experiment judiciar', în lipsa oricăror studii și prognoze, prin transmiterea proiectului legislativ către Ministerul Justiției în vederea ancorării modificărilor în legislația primară, greu de remediat în caz de eșec, cu toate că a avut posibilitatea de a reforma sistemul de promovare la nivelul legislației secundare (...), astfel încât să dovedească eficiența acestui proiect 'vizionar'. Numai în cazul în care s-ar fi dovedit atingerea acestui deziderat considerăm că s-ar fi putut discuta despre reflectarea rezultatelor evaluării în concursurile de promovare, iar nu în sens invers", se apreciază în comunicat.

FJR consideră inacceptabilă și propunerea privind excluderea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a judecătorilor cu mai mult de 20 de ani vechime de la evaluările periodice și de la obligația de formare profesională continuă.

"Voturile negative exprimate de sistemul judiciar împotriva acestei excluderi sunt covârșitor majoritare, ceea ce dovedește respingerea fermă a acestei propuneri nejustificate. Și punctul de vedere al Consiliului Științific al INM se opune unei astfel de excluderi, evaluarea calității activității, eficienței, integrității și obligației de formare profesională continuă fiind la fel de importantă în cazul instanței supreme, cu rol de casație", consideră reprezentanții asociației judecătorilor.

Ei apreciază, totodată, că trecerea atribuției de redistribuire a unui judecător de la colegiul de conducere al instanței, organism colegial, către o singură persoană, președintele instanței, reprezintă o ingerință în independența judecătorului, "de natură a-i afecta inamovibilitatea în cazul unei mutări intempestive de pe completul de judecată pe care îl conduce, ceea ce presupune garanții procedurale suplimentare, remediul contestării în instanță a măsurii nefiind suficient".

Potrivit FJR, puterea repartizării judecătorilor pe complete este de natură să afecteze serios cariera unui magistrat, putând reprezenta un instrument susceptibil de a fi folosit în mod subiectiv. În aceste condiții, soluția ar fi căutarea altor remedii pentru cazurile excepționale în care există situații de blocaj în activitatea unei instanțe, fără a răsturna un întreg principiu al democrației participative.

"În tandem cu aceste modificări de importanță maximă pentru funcționarea viabilă și independentă a sistemului, sunt informații că CSM intenționează să își transfere atribuția de desemnare a conducătorilor Parchetului General și DNA de la Ministerul Justiției, fără a propune și un proces reformator de selecție a candidaților, corelat cu intenția de asigurare a unei influențe maxime în desemnarea inspectorilor judiciari, prin instituirea unui interviu în fața plenului CSM drept criteriu determinant de accedere în funcție.

Această ultimă propunere este absurdă, Inspecția Judiciară (al cărei rol inclusiv în procedura de revocare a membrilor CSM este minimizat prin propunerile ce se discută astăzi în plen, în ciuda voturilor din adunările generale) câștigându-și independența în decizii și acțiune, aspect lăudat constant de rapoartele MCV", se mai menționează în comunicat.

FJR consideră că modificările propuse de CSM vor produce în sistemul judiciar o serie de dezechilibre care au fost condamnate în repetate rânduri de Comisia Europeană, existând și riscul unor nemulțumiri în interiorul corpului profesional.

"Solicităm reevaluarea tuturor acestor propuneri, cu luarea în considerare a obiectivelor pe care sistemul judiciar român le are de îndeplinit, începutul fiind asigurarea unui sistem de admitere în magistratură corect și obiectiv, promovarea exclusiv pe bază de meritocrație, prin concurs, înlăturarea oricăror pârghii de influențare a Inspecției Judiciare, înlăturarea oricăror prevederi favorabile pentru anumite categorii de magistrați fără o justificare logică și rezonabilă", concluzionează reprezentanții FJR.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...