Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

FOTO Guvernul va aloca bani pentru un dig în Teleorman. Mai multe localităţi din ţară, afectate de inundaţii

UPDATE Potrivit unei raportări prezentate, marţi, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, ploile din ultimele zile au provocat pagube în 14 localităţi buzoiene: Lopătari, Vintilă-Vodă, Cernăteşti, Mânzăleşti, Vipereşti,Căneşti, Chiliile, Cozieni, Pârscov, Buda, Valea Salciei, Pardoşi, Năeni şi Berca.

Astfel, pe drumul judeţean 203 K, precipitaţiile abundente au rupt o porţiune din terasament, iar circulaţia este restricţionată pe o porţiune a şoselei, în localitatea Vintilă Vodă. 

La Pardoşi, circulaţia este întreruptă pe DJ 220, după ce apa a acoperit un pod peste pârâul Câlnău. La Vipereşti, Căneşti, Chiliile şi Pârscov pe mai multe drumuri comunale se circulă cu dificultate, după ce pietrişul a fost spălat de ploi, dar sunt şi podeţe şi punţi rupte de ape.

UPDATE Cinci localităţi din judeţul Dâmboviţa sunt afectate de alunecări de teren, în urma precipitaţiilor abundente din ultimele zile, în comuna Vişineşti un val de pământ dislocându-se la doar câţiva metri distanţă de o locuinţă, potrivit Mediafax.

Conform datelor furnizate de reprezentanţii Prefecturii Dâmboviţa, alunecări de teren au avut loc, în ultima perioadă, în comunele Vişineşti, Vârfuri, Râul Alb, Bezdead şi Cândeşti.

O situaţie deosebită se înregistrează la Vişineşti, unde un val de pământ s-a dislocat la doar câţiva metri distanţă de o casă. Autorităţile au propus familiei care locuieşte în imobilul respectiv să părăsească locuinţa, pentru nu a nu se supune niciunui risc, însă oamenii au refuzat, întrucât casa nu a fost afectată de alunecarea de teren.

În celelalte zone în care s-au produs alunecări de teren nu sunt afectate nici locuinţe şi nici instituţii publice.

UPDATE Specialiştii au emis, marţi seara, o informare de cod galben de vijelii valabilă pentru sud - vestul judeţului Brăila. Până la ora 19.05 se vor semnala grindină, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi cantităţi de apă ce pot cumula 20 de litri pe metru pătrat.

De asemenea, până la ora 19.10, judeţul Braşov, inclusiv zona municipiului Braşov şi oraşul Săcele, se află sub cod galben de vijelii. Se vor semnala descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului.

UPDATE  Un sector din râul Neajlov, în judeţul Giurgiu, rămâne sub cod portocaliu, iar râurile Călmăţui, Vedea, Teleorman, Sabar, Ialomiţa şi Pârâul Câinelului, din judeţele Teleorman, Giurgiu şi Ialomiţa, râmân sub avertizare de cod galben, până miercuri, la 16.00, potrivit unei noi avertizări hidrologice.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a actualizat avertizarea emisă marţi dimineaţă pentru aceste sectoare.

Potrivit noii avertizării hidrologice, până miercuri, la ora 16.00, râul Neajlov sector aval S.H. Vadu Lat (judeţul Giurgiu) va fi sub cod portocaliu.

UPDATE Cei trei ciobani rămaşi izolaţi, marţi, pe o insulă formată în mijlocul apelor umflate ale râului Prahova, în comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani, au fost salvaţi de pompieri, fiind traşi la mal cu ajutorul unor corzi, potrivit Mediafax.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au precizat că echipele care au intervenit pentru salvarea celor trei ciobani au încheiat misiunea de salvare după două ore.

Astfel, cei trei ciobani au primit veste de salvare, după care au fost legaţi cu corzi şi traşi la mal, în condiţiile în care în zona unde se aflau nu s-a putut interveni cu barca. 

Totodată, autorităţile din Prahova au declarat că evacuarea controlată a apei acumulate în barajul de la Paltinu, amenajat pe râul Doftana, continuă şi marţi, pentru a treia zi consecutiv. Această măsură a luată în condiţiile în care gradul de umplere a barajului se apropiase de limita maximă, iar meteorologii au anunţat noi precipitaţii.

Apa din lacul de acumulare este evacuată cu un debit de 33 de metri cubi pe secundă, iar marţi după-amiază gradul de umplere al barajului, care la sfârşitul săptămânii trecute se apropiase de nivelul maxim, este de aproximativ 90%.

UPDATE Vicepremierul Liviu Dragnea a cerut autorităţilor din Teleorman ca la operaţiunea de evaluare a pagubelor produse de inundaţii să nu fie trimişi funcţionari care nu vor să îşi „murdărească pantofii" sau nu au răbdare să discute cu localnicii.

„Nu vreau să fie o acţiune în care ajung acolo tot felul de funcţionari care nici nu vor să intre în curte, ca să nu îşi murdărească pantofii de noroi, sau oameni care nu au răbdare să discute cu oamenii, să facă o evaluare serioasă", a spus Dragnea, într-o şedinţă organizată la prefectura Teleorman.

El a arătat că Guvernul va acorda materiale de construcţie pentru refacerea caselor inundate, iar necesarul exact de materiale trebuie prezentat Guvernului săptămâna viitoare.

Localnicii din statul Beiu (Teleorman) i-au reclamat premierului Victor Ponta, venit să vadă pagubele produse de inundaţii, că autorităţile nu i-au informat că viitura se îndreaptă spre casele lor şi că locuinţele le sunt afectate şi de faptul că traficul de maşini grele a fost deviat spre sat.

Ei au acuzat că singurele informaţii primite legate de situaţia râurilor au fost cele prin intermediul presei, primarul fiind „la pescuit".

Localnicii i-au mai spus că se tem de faptul că, prin construirea digului, apele se vor revărsa spre alte zone ale localităţii, spunând că aşa s-a întâmplat după ce în comuna Brânceni a fost construit un dig care a direcţionat acum apele spre Beiu.

„Doamnă, hai să nu moară şi capra vecinului!", i-a spus Dragnea unei femei care reclama acest lucru, asigurând-o 

în acelaşi timp că, prin construirea unui dig la Beiu, nu vor fi inundate alte case.

El a admis că digul trebuia construit mai demult, în anii anteriori, Ponta adăugând: „Aşa este românul, după prima greşeală nu învaţă, trebuie să vină şi a doua".

UPDATE Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman a anunţat marţi că în acest moment 14 localităţi sunt afectate de inundaţii. Printre acestea se numără şi municipiul Alexandria, unde apa a intrat în 33 de anexe gospodăreşti, iar viiturile au afectat un pod.

De asemenea, sunt afectate de inundaţii comunele Tătărăştii de Sus, Tătărăştii de Jos, Necşeşti, Ciolăneşti, Beuca, Dideşti, Balaci, Vîrtoape, Dobroteşti, Siliştea Gumeşti, Storobăneasa, Frumoasa şi Călineşti.

Cel mai nou bilanţ dat publicităţii de ISU Teleorman arată că, marţi, sunt inundate 168 de case, 360 de curţi, 679 de anexe gospodăreşti, o moară, un magazin, un bar şi sunt colmatate 744 de fântâni.

Viiturile au afectat 29 de podeţe, două poduri, aproape 40 de kilometri de drumuri comunale, doi kilometri de drum forestier şi zece kilometri de drumuri judeţene.

Apele au inundat, de asemenea, 1.103 hectare de teren arabil, 739 hectare de păşuni şi fâneţe şi 217 hectare de pădure. Aproape 800 de animale sunt evacuate din gospodăriile afectate de viituri.

UPDATE Pompierii intervin, marţi, pentru salvarea a trei ciobani rămaşi izolaţi pe o insulă formată în mijlocul apelor umflate ale râului Prahova, în comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani, potrivit Mediafax.

Este vorba despre trei ciobani care intraseră în apă pentru salvarea unui cal şi care nu au mai putut ieşi, ei refugiindu-se pe o insuliţă.

Pompierii nu pot interveni cu barca pneumatică, astfel că s-au deplasat cu o autospecială şi vor încerca să-i prindă pe cei trei cu corzi şi să-i aducă la mal. În zonă a ajuns şi o ambulanţă SMURD, echipajul medical fiind pregătit să intervină dacă va fi cazul.

Guvernul anunţă că va da bani pentru construirea unui dig

Guvernul va aloca 15 milioane lei pentru construirea unui dig şi alte lucrări hidrotehnice de sistematizare a râurilor Vedea şi Teleormanul, proiectul urmând să fie finalizat până la sfârşitul lunii august, banii urmând a fi alocaţi în prima şedinţă de guvern.

„Soluţia tehnică mi-a fost explicată de către directorul general de la Apele Române, o să alocăm în prima şedinţă banii necesari pentru lucrările de sistematizare şi anul acesta sper să fie gata lucrările, în aşa fel încât tot ce reparăm şi îşi repară oamenii măcar să ştie că repară pentru mult timp. Asta e soluţia, o să dăm banii şi o să vin să văd că banii se folosesc exact la ceea ce am spus. În august vin aici să vedem”, a afirmat Ponta.

Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că lucrările vor viza râurile Vedea şi Teleormanul. În acelaşi timp, şeful Guvernului a asigurat că vor fi alocate şi materiale de construcţie pentru repararea caselor inundate.

Ponta şi Dragnea au vizitat mai multe zone inundate

Premierul Victor Ponta a ajuns în statul Beiu din judeţul Teleorman, unde, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, s-a urcat într-o barcă pneumatică pentru a vizita mai multe zone inundate.

Într-o discuţie cu locuitorii ale căror case au fost inundate, Ponta a spus că va aproba alocarea banilor, dar că vrea să se asigure că fondurile vor fi folosite efectiv la construirea digului, anunţă Mediafax.

„Dacă nu facem digul, aşa o să fie mereu, nu ? Autorităţile mi-au spus că digul e gata în august dacă le dăm banii acum. Banii îi dau, dar vreau să văd pe ce. Soluţia e doar cu digul”, a spus Ponta oamenilor.

Au fost emise mai multe coduri de inundaţii

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a actualizat marţi avertizarea emisă ieri. Astfel, avertizarea de cod roşu de inundaţii de pe râul Vedea, aval confluenţă cu râul Teleorman (judeţul Teleorman) şi Râul Câinelui sectorul amonte S.H. Vârtoapele - confluenţa cu râul Vedea (judeţul Teleorman) fiind ridicat marţi dimineaţă.

Potrivit noii avertizării hidrologice, până marţi, la ora 18.00, sunt posibile creşteri de debite şi niveluri, din cauza propagării viiturilor formate anterior, care ar putea să ducă la depaşiri ale cotelor de atenţie şi de inundaţie.

Astfel, marţi, de la ora 09.00 până la ora 18.00, râul Neajlov sector aval S.H. Vadu Lat (judeţul Giurgiu) va fi sub cod portocaliu.

Tot până la ora 18.00 vor fi sub cod galben râul Călmăţui (judeţul Teleorman), Pârâul Câinelui sectorul amonte S.H. Vârtoapele - confluenţa cu râul Vedea (judeţul Teleorman), râul Vedea - care până marţi dimineaţă a fost sub cod roşu - în aval, la confluenţa cu râul Teleorman (judeţul Teleorman), râul Teleorman sector S.H. Teleorman - confluenţă cu Vedea (judeţul Teleorman), râul Sabar aval Poenari (judeţ Giurgiu) şi râul Ialomiţa sector aval S.H. Coşereni (judeţul Ialomiţa).

Marţi dimineaţă au fost ridicate şi codurile portocaliu şi galben de pe celelalte râuri avertizate anterior.

Inundaţie similară, consemnată în 2005

Sinistraţii din satul Beiu i-au spus că o inundaţie similară a fost consemnată în 2005, tot din cauza lipsei digului.

Ponta a anunţat anterior că se va afla şi el în judeţul Teleorman pentru a stabili modul în care Guvernul poate interveni în zonele afectate de inundaţii, arătând că nevoie de intervenţia Administraţiei Apele Române şi de sprijin financiar deoarece problemele sunt provocate de diguri care au cedat.

Şi ministrul Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea a mers, luni, în Teleorman, anunţând că specialiştii Apelor Române vor decide dacă şi unde poate fi spart digul în zona localităţilor afectate de inundaţiile din ultimele zile, din Teleorman, pentru ca apele să se retragă, având în vedere ce miercuri şi joi sunt prognozate noi ploi.

131 de case au fost inundate

Bilanţul inundaţiilor provocate de revărsarea râurilor Teleorman, Burdea, Tecuci, Vedea şi Câinelui şi a afluenţilor acestora arată că 131 de case au fost inundate în localităţile Tătărăştii de Jos, Necşeşti, Ciolăneşti, Beuca Vîrtoape, Balaci, Dobroteşti, Siliştea Gumeşti şi Frumoasa.

Apele au intrat, de asemenea, în 317 curţi şi 685 de anexe gospodăreşti, afectând peste 37 kilometri de drumuri comunale, peste 7,5 kilometri de drumuri judeţene şi doi kilometri de drum forestier, viiturile distrugând, de asemenea, 35 de podeţe.

Potrivit datelor furnizate, luni, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman, un număr de 30 de persoane erau izolate în satul Beuca, din cauza apelor. Pompierii au evacuat din calea viiturilor 117 oameni.

Avertizarea cod roşu de inundaţii din Teleorman a fost ridicată, iar până marţi, la ora 18.00, rămân sub avertizare cod portocaliu râul Neajlov, în judeţul Giurgiu, râurile Călmăţui, Vedea, Teleorman, Sabar, Ialomiţa şi Pârâul Câinelului, pe sectoarele din judeţele Teleorman, Giurgiu şi Ialomiţa.

Mai multe gospodării din judeţul Prahova, afectate de inundaţii

Probleme sunt şi în judeţul Prahova, unde mai multe gospodării, beciuri şi subsoluri ale unor case au fost inundate în ultimele 24 de ore. Pompierii au intervenit pentru scoaterea apei din zonele afectate cu motopompe, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova (ISU Prahova).

Astfel, au fost inundate o locuinţă din localitatea Tătărani, 11 gospodării din Tătărani şi Urlaţi, precum şi patru subsoluri în localităţile Tătărani şi Boldeşti Scăieni. Apa a intrat, de asemenea, în subsolul clădirii în care funcţionează Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" din municipiul Câmpina, pompierii intervenind cu motopompe.

Localitatea cea mai afectată de inundaţii, în ultimele 24 de ore, este satul Tătărani, din comuna Bărcăneşti, situată la câţiva kilometri de Ploieşti, la ieşirea spre Bucureşti.

Un bărbat care a căzut în râul Ialomiţa, căutat de două zile de pompieri

Viitura continuă să facă victime. Un bărbat de 43 de ani din judeţul Ialomiţa a căzut de pe un pod în apele râului cu acelaşi nume, el fiind căutat de pompieri. Potrivit Mediafax, bărbatul a fost văzut ultima dată luni căzând de pe un pod ce traversează râul Ialomiţa.

Localnicii care l-au văzut pe bărbat cum se zbate în apele umflate ale râului au sunat imediat la 112, iar pompierii au început căutările, însă fără succes. După lăsarea întunericului, operaţiunea de căutare a fost sistată, fiind reluată marţi dimineaţă.

Patru oameni, ucişi de viitură

Inundaţiile din ultimele zile au ucis patru oameni, printre care şi băiatul de 13 ani, care dispăruse în Argeş după ce a fost luat de ape în timp ce încerca să treacă un pod. În Teleorman codul roşu de inundaţii a fost prelungit până mâine la ora 18.00, anunţă specialiştii.

Premierul Victor Ponta a precizat, luni, la Centrul de Comandă din MAI că regretă că în aceste situaţii s-a plătit cu vieţi omeneşti, dar ţine să felicite autorităţile pentru felul în care au intervenit.

„Îmi pare cumplit de rău că în fiecare an avem de plătit cu un tribut de vieţi omenşti, dar vreau să le mulţumesc turor celor care şi-au făcut datoria şi au intervenit în aceste situaţii”, a spus Victor Ponta. De asemenea, premierul a spus că va merge mâine în judeţul Teleorman, arătând că a discutat cu vicepremieru Liviu Dragnea care l-a informat că în acea zonă este nevoie de construirea mai multor diguri.

25.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri intervin zilnic în ajutorul românilor afectaţi de inundaţii, spune vicepremierul Gabriel Oprea. Până acum, angajaţii MAI au participat la 576 de intervenţii de căutare şi salvare.

Raed Arafat: „Oamenii refuză evacuarea”

La rândul său, medicul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) susţine că foarte multe persoane care au fost afectate de inundaţiile din ultimele zile au refuzat iniţial evacuarea. Ulterior, acestea au revenit şi au solicitat ajutorul pompierilor.

„Din păcate, pompierii se confruntă mereu cu astfel de refuzuri. De regulă, oamenii refuză să plece din propriile case, dar în momentul în care văd că situaţia se agravează ne solicită din nou ajutorul. Ceea ce trebuie să reţină populaţia din zonele afectate este faptul că dacă li se propune evacuarea, este bine să accepte pentru că există şi riscul ca ulterior să nu mai ajungem cu uşurinţă la ei”, a explicat pentru adevarul.ro Raed Arafat.

Râurile din zonele afectate se retrag

În urma ploilor abundente care au cauzat inundaţii în sudul ţării, reprezentanţii Administraţiei „Apele Române” susţin că debitele râurilor afectate se vor reduce în perioada următoare. „Marea majoritate a râurilor sunt în scădere, exceptând cursurile inferioare ale zonelor unde au fost probleme: Vedea, Valea Câinelui, Teleorman, Argeş, Neajlov şi Ialomiţa. Foarte multe s-au restrâns, aceasta fiind şi tendinţa din următoarele zile. Încă nu va ploua în aceste zone, ceea ce este încurajator”, a declarat Otilia Baciu, hidrolog de serviciu.

La rândul lor, reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au explicat că vremea va fi însorită luni şi marţi în sudul ţării. De miercuri, însă, revin ploile.

„Marţi va ploua în Banat şi va fi ceva instabilitate în nord-vestul şi centrul ţării. Temperaturile maxime de marţi vor fi de 25 de grade Celsius şi minimele de 12 grade, iar miercuri, maximele vor fi de 26 de grade şi minime de 7. Abia în noaptea de miercuri spre joi apar ploile în sudul ţării ”, a declarat meteorologul Dinu Mărăşoiu. Potrivit ultimului bilanţ al Ministerului de Interne, 248 de persoane au fost evacuate şi peste 1.500 de animale au fost salvate din zonele calamitate.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Raed Arafat: „Oamenii refuză să fie evacuaţi, dar când situaţia se agravează, ne cer ajutorul!”

Medicul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), susţine că foarte multe persoane care au fost afectate de inundaţiile din ultimele zile au refuzat iniţial evacuarea. Ulterior, acestea au revenit şi au solicitat ajutorul pompierilor. „Situaţia este sub control”, a explicat Arafat într-un interviu acordat „Adevărul”.

 

Sute de oameni au trăit un coşmar de Sărbători, după ce zeci de localităţi din mai multe judeţe, printre care Teleorman, Argeş, Prahova, Buzău şi Olt au fost măturate de ape. Bilanţul este sumbru: patru morţi, trei dispăruţi, drumuri blocate şi sute de gospodării afectate.

 

 

Premierul a ajuns la casele sinistraților cu barca 

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Timmermans / Kovesi este un procuror excelent. Nu poate exista nicio amnistie pentru politicienii corupți

2 BREAKING Adversarii lui Kovesi au reușit să convingă Bruxellesul: Ea este cea mai bună alegere pentru șefia Pa…

3 Zegrean / Kovesi va deveni șefa Parchetului European, în martie!

4 ALERTĂ Ce au hotărât „cele 5 fete bune” care-l judecă pe Dragnea. Procesul va dura foarte puțin! Moment-CHEIE …

5 CUTREMUR! Procurorul din 10 august rupe tăcerea! Cum se încearcă ANULAREA dosarului REPRESIUNII!

recomandări

Te ia DNA: Vasile Puscas

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Câți oameni a doborât Van Damme în toate filmele sale? Cineva a numărat :)