Gabriela Firea, despre declarația procurorului general: Nu mă mai miră nimic

Gabriela Firea, despre declarația procurorului general: Nu mă mai miră nimic

Senatoarea PSD Gabriela Firea, vicepreședinte al partidului, a declarat miercuri că nu se mai miră de afirmații precum cele făcute de procurorul general al României, Tiberiu Nițu, conform cărora fostul președinte Traian Băsescu a sunat la cabinetul său după punerea sechestrului în dosarul Nana.

"Am văzut și eu afirmația d-lui procuror general, și anume că a fost sunat de către fostul președinte în momentul în care s-a pus sechestru pe terenurile de la Nana. Vă spun sincer, și o fac fără patimă și după 20 de ani de presă și trei de parlament, nu mă mai miră nimic. Așa cum a fost în stare ca în ajunul audierii domniei sale la Parchet să iasă public domnul președinte și în continuare să mă umilească, să mă denigreze, să îmi atribuie diminutive din zona ridicolului și de asemenea să îmi pună în cârcă așa-numite fapte comerciale ilegale (...), mă aștept ca mâine să iasă cu declarații și mai răsunătoare și mai zornăitoare, dar care să nu aibă absolut nimic de-a face cu realitatea. Pentru că fostul președinte din păcate ne-a obișnuit cu o politică de cacealma", a declarat Gabriela Firea la Senat.

Potrivit acesteia, atunci când primește o acuzație, "mai ales când e fondată", replica fostului președinte "este una furibundă, nu din sfera realului, ci doar din sfera imaginarului".

"Imaginați-vă și dvs., cunoașteți care era relația, și anume foarte tensionată, a trustului Intact în legătură cu guvernarea Boc. Și vreau să vă spun că erau controale din două în două săptămâni la societățile comerciale ale Trustului Intact, acolo unde am activat și eu, din partea Fiscului, ANAF-ului, Gărzii Financiare și așa mai departe. Dacă ar fi fost ceva ilegal, poate chiar și imoral, în acele contracte comerciale, eu vă asigur că ați fi aflat cu foarte mult timp în urmă, și nu acum, cu două zile înainte de audierea domnului Traian Băsescu la Parchet pentru o cu totul altă cauză. Deci, iată o încercare de deviere a atenției opiniei publice. Dar, oricum, așa cum a spus domnia sa, a predat acele 'dovezi' la instituții. Le rugăm pe acele instituții să facă lumină și în această privință. Sunt absolut convinsă că tot ceea ce am girat și cu prezența și cu semnătura au fost acțiuni comerciale perfect legale, în concordanță perfectă cu reglementările europene și internaționale din domeniul auditului și contabilității. Nu am absolut nicio teamă în ceea ce privește noile așa-zise dezvăluiri ale fostului președinte", a afirmat senatoarea.

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat miercuri că fostul președinte Traian Băsescu a sunat la cabinetul său după punerea sechestrului în dosarul Nana, dar că nu a discutat cu acesta.

Întrebat dacă Băsescu l-a sunat după ce s-a pus sechestru în dosarul Nana, șeful Ministerului Public a răspuns: "A sunat la cabinet. La această întrebare (n.r — ce i-a cerut?) nu eu vă pot răspunde. Cel care inițiază un apel știe de ce îl inițiază și pentru ce. (...) Nu am avut nicio discuție cu dumnealui". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /