Georgică Cornu a fost REȚINUT

Georgică Cornu a fost REȚINUT

Omul de afaceri timișorean Georgică Cornu, supranumit regele asfaltului din Banat, a fost reţinut marţi seara într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Mehedinţi (unde a fost audiat Cornu), Nicolae Lohon, Cornu este cercetat alături de alte persoane pentru prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 9 milioane euro, prin înregistrarea de tranzacții fictive în baza cărora a încasat TVA-ul aferent acestora.

"De asemenea, pentru aceleași motive este anchetat și Lucian Caraiman, administratorul grupului de firme Confort-Izometal aparținând lui Georgică Cornu, și Nicolae Semen, administrator al firmelor familiei primarului orașului Baia de Aramă, Rafael Dunărințu", a precizat Lohon, potrivit Agerpres.

Reprezentantul IPJ Mehedinți a mai arătat că administratorul unei firme din comuna Bâcleș, Constantin Vîrvoreanu, a fost reținut pentru 24 de ore, el urmând să fie prezentat miercuri unei instanțe cu propunerea de arestare preventivă.

"În cauză s-au emis 49 de mandate de aducere a unor persoane din județele Mehedinți, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraș-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmbovița, suspecte că ar fi implicate sau complici la comiterea unor infracțiuni economice.

Polițiștii mehedințeni au efectuat marți, mai multe percheziții în localitățile Drobeta Turnu Severin, Baia de Aramă, Bâcleș și Gârdoaia în legătură cu dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani cu prejudiciu estimat la aproximativ nouă milioane de euro.

Există suspiciunea că "în cauza care face obiectului dosarului aflat în instrumentare 101 persoane, în calitate de asociați, administratori sau împuterniciți ai 88 de societăți comerciale, ar fi eludat obligațiile fiscale ce le aveau de achitat către bugetul de stat în perioada 2008-2014. Toți aceștia sunt bănuiți că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziția de material de construcții, piese și componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA-ul, diminuând astfel artificial impozitul pe profit".

La acțiunea organizată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Mehedinți sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au participat 300 de polițiști din județele Mehedinți, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraș-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmbovița.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Atamanul și-a părăsit calul și nevasta pentru aventură, dar s-a întors acasă corect”

2 Cruzime fără margini a comandanților ruși

3 Peste 100 de soldaţi ai Gărzii Naționale a Rusiei, armata privată a lui Vladimir Putin, concediați după ce au refuzat să lupte ăn Ucraina!

4 Alertă în lumea interlopă! Se pregătește răzbunarea morții lui Emi Pian, șeful clanului Duduienilor?

5 Ursul-fantomă din Iași „rupe internetul”