HALUCINANT/De ce cer procurorii arestarea avocatei Alinei Bica

HALUCINANT/De ce cer procurorii arestarea avocatei Alinei Bica

Avocata Alinei Bica, Laura Voicu a fost reținută joi pentru fapte de corupție. Ea este acuzată de favorizarea făptuitorului (n.r. o clienta arestata preventiv tot pentru fapte de coruptie) și instigare la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități. Procurorii DNA au cerut arestarea sa preventiva in acest dosar, iar judecatorii Curtii de Apel Bucuresti urmeaza sa dea o decizie vineri pe aceasta solicitare.

Alaturi de avocata Laura Voicu in dosar este urmarit penal si stagiarul sau pentru exercitarea fara drept a unei profesii, anume cea de avocat. Aceeasi acuzatie a dus la inceperea urmaririi penale de catre DNA impotriva unei alte avocate care o reprezenta pe aceeasi clienta ca a Laurei Voicu - Deaconu Georgiana.

De fapt tocmai faptul ca s-a inceput urmarirea penala impotriva fostei avocate a inculpatei Deaconu Georgiana, Laura Voicu i-a preluat cazul.

Concret Laura Voicu este acuzata ca l-a trimis pe stagiarul sau Learciu Niculae la DNA sa o reprezinte in absenta ei pe Deaconu Georgiana. Avocata ceruse initial sa fie folosit un avocat din oficiu in absenta ei dar acest lucru nu mai putea fi facut spun procurorii pentru Laura Voicu era deja desmenata ca avocat al inculpatei.

Procurorii DNA au sesizat ca stagiarul Laurei Voicu face parte dintr-un barou care, sustin ei, este nerecunoscut in Romania, desi in alte tari membrii acestui Barou Constitutional pot sa isi exercite profesia de avocat. In referatul de arestare al procurorilor DNA acestia intuiesc deja ca acest argument ar putea fi folosit de Laura Voicu in apararea sa si il considera o sfidare a legii din Romania si un motiv in plus sa fie arestata.

"Folosind în mod nelegitim prerogativele profesiei de avocat, inculpata a creat, cu abilitate, aparențele unei situații de legalitate, a disimulat adevăratele sale intenții într-o atitudine pozitivă, de depunere de diligență în vederea desfășurării cu celeritate a urmăririi penale, situație care a sperat să se întoarcă, asemenea unui bumerang, împotriva organelor de urmărire penală.

Îndrăzneala sa este cu atât mai mare cu cât a imaginat acest scenariu pentru a acorda sprijin unui inculpat aflat în arest preventiv, cercetat de DNA pentru fapte al căror prejudiciu estimat este de ordinul milioanelor de euro.

Deși nu a dat declarații după ce i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, este clar că inculpata își legitimează acțiunea pe ideea de discriminare a membrilor „baroului constituțional”, cărora ar trebui să li se permită să exercite profesia în aceleași condiții ca și cei ai baroului „tradițional” și va argumenta că acești așa ziși „avocați” sunt recunoscuți ca atare de barouri din țări ale Uniunii Europene.

Însăși o astfel de idee arată dispreț față de lege și practica instanțelor românești.

Inculpata ignoră decizii ale instanței supreme, ale Curții Constituționale, ca și însăși hotărârea de condamnare – definitivă - a conducătorului și fondatorului „baroului constituțional” pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, în încriminarea vechiului cod penal.

Această atitudine denotă duplicitate și lipsă de loialitate față de comunitatea profesională în cadrul căreia își câștigă existența, întrucât dacă VOICU LAURA crede cu tărie în nedreptatea făcută membrilor baroului constituțional, ar fi trebuit să renunțe la calitatea de avocat în Baroul București, să se înscrie și să profeseze în celălalt, cu atât mai mult cu cât actele sale atestă „convingerea” că apartenența la baroul BOTA dă dreptul de a profesa în mod legal avocatura", se arata in referatul procurorilor DNA.

In incheiere procurorii sugereaza ca prin nearestarea Laurei Voicu s-ar naste sentimentul ca "statul si-a abandonat cetatenii iar justitia este neputincioasa".

"Dacă autorităţile nu ar răspunde în mod ferm şi prompt unui asemenea tip de atitudine, s-ar putea crea impresia lipsei de reacţie, în ciuda aşteptărilor cetăţenilor care sunt îndreptăţiţi să spere la luarea unei poziţii adecvate din partea acestora şi la naşterea unui sentiment că statul şi-a abandonat cetăţenii, iar că justiţia este neputincioasă", se mai arata in referatul procurorilor.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro