Hunedoara: Proteste spontane ale minerilor de la Lupeni și Vulcan

Hunedoara: Proteste spontane ale minerilor de la Lupeni și Vulcan

Minerii de la exploatările de huilă Lupeni și Vulcan au protestat, din nou, marți, la intrarea în schimburi, nemulțumiți de faptul că administrația Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu a luat încă o decizie în ceea ce privește plata primei de Crăciun, reglementată prin contractul colectiv de muncă, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului "Muntele", Petre Nica. Liderul sindical a menționat că minerii din schimbul trei de la mina Lupeni și ortacii din schimbul întâi de la mina Vulcan, au refuzat să intre în subteran timp de o oră, în semn de protest față de situația la care s-a ajuns.

Președintele Sindicatului "Muntele" a spus că va participa, marți, la ședința Consiliului de Administrație al CEH, care are loc la București, unde va cere, din nou, reglementarea pieței de energie, respectarea contractului colectiv de muncă și implicit a prevederilor referitoare la plata primei de Crăciun.

"Cea mai importantă problemă pe care o vom aduce în atenția membrilor din conducerea CEH, a Consiliului de Administrație, este legată de piața de energie în care ne zbatem să supraviețuim. Noi, cei care în momentele grele trebuie să restabilim echilibrul sistemului energetic național, suntem lăsați să funcționăm într-o sărăcie maximă și la limita suportabilității din punct de vedere financiar", a afirmat liderul sindical.

Potrivit acestuia, este necesară o rezolvare rapidă a problemei, deoarece amânarea soluțiilor de redresare a CEH ar putea determina o escaladare a stării de tensiune în Valea Jiului, până la o grevă generală, situație pe care Sindicatul "Muntele" nu o dorește.

În opinia președintelui Sindicatului "Muntele", este necesar ca piața de energie să treacă la formula unui mix energetic, care să includă producătorii din termocentrale, hidrocentrale, energie nucleară și alte forme regenerabile, în contextul stabilirii unui tarif unic la electricitate. "România este singura țară din Uniunea Europeană care funcționează fără să aibă producătorii bazați pe un mix energetic, iar legislația pe care noi suntem obligați să o respectăm este concepută la nivel european pentru producătorii bazați pe mixul energetic", a precizat Nica.

Protestele minerilor din Valea Jiului au început de luni, la Lonea și Lupeni, o stare de nemulțumire existând și la termocentralele Mintia și Paroșeni. Salariații acuză faptul că nu au încasat prima de Crăciun, în condițiile în care sindicatele au solicitat, în urmă cu două săptămâni, negocieri cu administrația pe acest capitol.

Sindicatul Muntele a cerut luni, în scris, demisia directorului general al CEH și a președintelui Consiliului de Administrație al CEH, motivând lipsa de dialog social în rezolvarea problemelor cu care se confruntă compania. "Am cerut domnului ministru al Energiei să-i demită pe amândoi și să numească o conducere interimară care să poată rezolva problemele CEH", a spus președintele Sindicatului "Muntele", Petre Nica.

Anul trecut, angajații CEH au beneficiat de o primă de Crăciun în valoare de 400 de lei. CEH numără peste 6.400 de angajați la minele Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan și la termocentralele Mintia și Paroșeni.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu