IGPR: Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală; prejudiciul - peste 3,5 milioane de lei

IGPR: Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală; prejudiciul - peste 3,5 milioane de lei

Polițiștii efectuează, joi dimineață, 27 de percheziții în Timiș, Caraș-Severin și Brașov la persoane suspectate că, în complicitate cu reprezentanții mai multor societăți comerciale, ar fi produs bugetului de stat, prin evaziune fiscală, un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Conform unui comunicat de presă al IGPR, în perioada 2010-2013, trei persoane, administratori și contabili ai unei societăți comerciale din Timișoara, în complicitate cu reprezentanții legali de la 89 de firme, ar fi pus la punct un circuit infracțional evazionist, constând în eludarea obligațiilor fiscale, bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în care sunt angrenate aceste societăți comerciale controlate de către ei, în mod direct sau prin persoane interpuse.

Aceștia ar fi emis, în numele unei societăți comerciale, mai multe facturi fiscale, care ar fi fost înregistrate în contabilitatea firmelor controlate sau cu reprezentanții cărora aveau o înțelegere.

"Facturile erau emise în baza unor operațiuni comerciale fictive, reprezentând o varietate mare de cheltuieli cu achiziția și livrarea de diverse materiale, cum ar fi: pulberi incendiu, stingătoare, materiale de construcții, gherete, cameră supraveghere, pantaloni, cizme, salopete, ușă intrare, zahăr, făină, detergent, obiecte de papetărie (în funcție de obiectul de activitate al societății care își înregistrează în contabilitate aceste facturi), precum și prestarea de servicii, cum ar fi: instalații sanitare, electrice, reparații și amenajări interioare, curățenie sediu, service IT, consiliere fonduri nerambursabile, pentru care au diminuat artificial impozitul pe profit și TVA", arată IGPR.

Prin aceste operațiuni fictive, există suspiciuni că bugetul general consolidat a fost prejudiciat cu 3.574.657 de lei.

Contravaloarea acestor facturi fiscale ar fi fost achitată, în cea mai mare parte, prin chitanțe fiscale, întrucât valoarea facturilor nu depășea 5.000 de lei.

La percheziții, desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, participă și polițiști de la inspectoratele de poliție județene Caraș-Severin, Brașov și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Marin, editor: Claudia Stănescu)


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 „O acțiune deliberată. Ne pregătim pentru cele mai rele scenarii”

3 Marele frate chinez. Cum trece lumea sub controlul Chinei

4 Traian Băsescu, avertisment sumbru pentru români: „Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”

5 Luptă pe muchie de cuțit în PSD. „Cel mai prost moment al partidului”