Inspecția Judiciară: Nu înțelegem îngrijorarea unor persoane din mediul juridic față de sesizările din oficiu

Inspecția Judiciară: Nu înțelegem îngrijorarea unor persoane din mediul juridic față de sesizările din oficiu

Inspecția Judiciară spune că nu înțelege îngrijorarea pe care unele persoane din mediul juridic o manifestă față de sesizările din oficiu și dă asigurări că toate verificările sunt făcute cu respectarea principiului legalității.

Precizarea IJ vine, la solicitarea AGERPRES, după ce Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție și-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la decizia Inspecției Judiciare de a-l verifica pe judecătorul Constantin Luchian Constantinescu de la Curtea de Apel, cel care l-a eliberat din arest preventiv pe fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone.

"IJ nu înțelege genul acesta de reacții, precum nici îngrijorarea pe care unele persoane din mediul juridic o manifestă. De asemenea, reamintim că nu este pentru prima dată când IJ se sesizează din oficiu (cazul de viol din Vaslui, cazul de braconaj din Caraș-Severin, cazul privind posibila încălcare a dispozițiilor privind interceptările telefonice, cazul crimei din Iași, cazul polițiștilor din Călărași acuzați de viol, cazul judecătorului din Cluj etc.). Și în aceste cazuri rolul IJ a fost de a face verificări în vederea clarificării aspectelor semnalate de mass-media, în sensul confirmării sau infirmării. Toate aceste verificări sunt făcute cu respectarea principiului legalității", precizează Inspecția Judiciară.

Vineri, într-un comunicat transmis AGERPRES, Secția Penală a ÎCCJ și-a exprimat "îngrijorarea în raport de decizia Inspecției Judiciare de a-i verifica pe judecătorii și procurorii care, la data de 11 noiembrie 2015, au soluționat măsurile preventive în dosarul "Colectiv", înregistrat pe rolul Curții de Apel București".

"Poziția Inspecției Judiciare de a se autosesiza ca urmare a opiniilor critice exprimate în mass-media reprezintă o atingere de nepermis a înfăptuirii actului de justiție cu respectarea principiilor independenței, imparțialității și garantării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în lipsa oricăror informații care să contureze o suspiciune rezonabilă privind posibile abateri disciplinare", preciza ÎCCJ.

În opinia judecătorilor de la instanța supremă, aducerea la cunoștința publicului de către Inspecția Judiciară, într-o fază incipientă, a demersurilor pe care le-a întreprins "creează o presiune asupra judecătorilor și procurorilor care ar risca să facă obiectul unei verificări disciplinare în cazul pronunțării de soluții ce nu concordă cu așteptările opiniei publice".

În acest context, Secția Penală a instanței supreme "înțelege să ia atitudine în fața oricăror acțiuni care afectează realizarea actului de justiție în condiții de independență, imparțialitate și respectarea legii, fără să urmărească însă ca aceste garanții date de lege în scopul unei justiții corecte și dincolo de orice intervenție din exterior să permită ca atitudini și conduite ce ar putea constitui abateri disciplinare să rămână nesancționate".

Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru verificări în cazul eliberării din arest preventiv a fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone și a celor două funcționare din primărie, persoane acuzate în dosarul "Colectiv". Verificările IJ vor viza atât activitatea judecătorului Constantin Luchian Constantinescu, de la Curtea de Apel București, cât și a procurorului de ședință din acest caz.

Curtea de Apel București a decis miercuri definitiv eliberarea din arest a fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone și a celor două funcționare din Primăria sectorului 4 — Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu. CAB nu luat nicio măsură preventivă în cazul celor trei, în contradicție cu decizia din 7 noiembrie a Tribunalului București, care a dispus arestarea preventivă. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 Cifre care par ireale, dar sunt adevărate. Cum o fi să ai peste 2 milioane de euro în 45 de conturi, ca șef de secție la Sf. Pantelimon?